Simona Halep a intrat în vacanţă după finala jucată la Turneul Campioanelor 2014 şi a plecat în Spania. Românca de pe locul 3 WTA a efectuat o vizită la stadionul lui Real Madrid, "Santiago Bernabeu", unde a avut parte de o surpriză uriașă.
Cei de la Real Madrid i-au pregătit româncei un tricou special, personalizat cu numele ei şi numărul 1.
Simona Halep a fost extrem de încântată de cadoul primit şi a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare îmbrăcată cu tricoul campioanei Europei.
"Ieri, zi de shopping la magazinul de pe stadionul Bernabeu şi o surpriză foarte mare: un tricou creat special pentru mine", a scris Simona Halep pe pagina sa de pe cunoscuta rețea de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News