Simona Halep - Angelique Kerber, la Australian Open. S-a STABILIT DATA și ORA meciului

Organizatorii au decis data și ora meciului din semifinalele turneului de la Australian Open, acolo unde Simona Halep a reușit să se califice în această dimineață. 

Simona Halep, locul 1 WTA, și Angelique Kerber, locul 16 WTA, vor evolua joi în semifinala de la Australian Open 2018. Meciul va începe în jurul orei 07:00, ora României.

Cele două jucătoare s-au întâlnit de nouă ori până în prezent.

Calificarea de azi 

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, miercuri, la Melbourne, după ce a dispus cu 6-3, 6-2 de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului şase în ierarhia WTA. 

Halep a avut nevoie de doar o oră şi 12 minute pentru a obţine cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, după ce în 2016 şi 2017 pierduse în primul tur. Până acum cel mai bun rezultat al său la Australian Open fusese atingerea sferturilor, în 2014 şi 2015. Totodată, Halep este prima româncă ajunsă în semifinale la Australian Open. 

Simona Halep are două finale de Mare Şlem, ambele la Roland Garros (2014, 2017), şi semifinale la Wimbledon (2014) şi US Open (2015). 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel