Simona Halep, avertizată: Să fie pregătită. De mine s-au delimitat mulţi...

Facebook Simona Halep
Facebook Simona Halep

Simona Halep este avertizată de o sportivă care a trecut prin probleme cu dopajul că va fi în curând părăsită de multe persoane. 

Este vorba despre Bianca Bazaliu, handbalistă suspendată pentru dopaj. 

"Într-adevăr, ştiu ce înseamnă aceste lucruri. Nu citesc de când s-a întâmplat cu noi. Se trece foarte greu peste aceste lucruri. Doar familia mi-a fost alături. S-au delimitat mulţi. Să fie şi ea pregătită. Pentru mine doar familia a fost alături. Nu ştiu pentru restul colegelor, dar pentru mine doar familia. La noi a fost o altă problemă. Eu sunt una dintre jucătoarele care întreb şi dacă beau un ceai, ce conţine. Credeţi-mă, chiar întreb orice. Cred că doamna de la doping nu mă suportă. Pentru noi a fost o mare durere la vremea respectivă“, a spus Bazaliu (25 de ani, legitimată la Podravka Koprivnica), aflată acum în lotul României pentru Euro 2022 (4-20 noiembrie).

În 2020, Bazaliu a fost depistată pozitiv la o substanţă interzisă, cu care fusese tratată chiar la clubul de care aparţinea. A fost suspendată pentru o perioadă de 7 luni şi jumătate, scrie Adevărul

Biochimist din stafful lui David Popovici: Vă trimit la declarația soției lui Patrick Mouratoglou. A luat-o gura pe dinainte

Dorel Tocitu, director al serviciului de Biochimie și Tehnologia Antrenamentului, care face parte din staff-ul lui David Popovici, arată cu degetul spre Patrick Mouratoglou după ce Simona Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat. 

"Cine ar fi avut interesul să potențeze performanțele lui Halep? Toată lumea caută acum un medic. Dar ei evită să se implice în general în astfel de chestiuni. Acolo principalul marcator este antrenorul. El are interesul cel mai mare să funcționeze sportiva la nivel de top. Dacă nu se pricepe, are un preparator fizic. Ăsta e pe locul doi.

Uneori, doar i se sugerează sportivului. Asta e o problemă care se discută doar între patru ochi. Preparator cu antrenor. Preparator cu sportiv. Sportiv cu antrenor. Niciodată în trei.Dacă vreau să fiu malițios, vă trimit la declarația soției lui Patrick Mouratoglou, care zicea că o să se ocupe ea să nu mai dureze mult colaborarea pe partea de tenis. A luat-o gura pe dinainte.

Simona are nevoie de cineva care să se sacrifice pe altarul sportului pentru ea. De genul: 'Uite, bă, ăsta e nenorocitul care a confundat anticoncepționalele cu mizeria asta de pastilă, că semănau între ele'.Și ăla apare în fața comisiei: 'Da! Așa este! Doamna Halep n-a știut, eram drogat'. Adică își asumă ăla că e ultimul gunoi, își ia banii și la revedere! Are interdicție de a se apropia de sportivi și pa", a declarat Dorel Tocitu, citat de Eurosport. 

Ruxandra Dragomir, fost preşedinte FRT: Timpul va lămuri dacă Simona a trişat sau nu. Mulţi nu şi-ar fi închipuit nici de Lance Armstrong sau Sharapova...

Ruxandra Dragomir, fost preşedinte al FRT, a venit cu un mesaj clar după ce Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj.

“Simona a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, din categoria EPO, unde pedeapsa este foarte aspră: 2-4 ani de suspendare.

Din păcate și a doua analiză, testul B, a relevat prezența aceleiași substanțe interzise. Roxadustat nu poate fi administrat “din greșeală”. Nu se regăsește în nurofen sau în alte medicamente. Si din păcate, sportivii poartă responsabilitatea substanțelor pe care le iau sau li se dau.

Simona poate fi suspendată pentru dopaj, categoria EPO. Dar poate primi o pedeapsă mai blândă, dacă va avea o echipă bună de apărare și dacă va invoca motive serioase. Dar chiar și o scurtă suspendare la vârsta ei îi poate afecta definitiv cariera.

În rest, putem reacționa sentimental și emoțional. Chiar și convingerea multora că “și alții se dopează, dar nu sunt prinși” nu scade vinovăția Simonei. Cine vrea să păstreze pe piedestal un sportiv care trișează este liber să o facă. Timpul va lămuri dacă Simona a trișat sau nu", a punctat Dragomir. 

CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel