Un banner pe care este inscripționat un mesaj de mulțumire pentru jucătoarea de tenis SIMONA HALEP a fost amplasat la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Bucegi.
Bannerul a fost amplasat, miercuri, de Primăria Bușteni la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, sub Crucea Caraiman.
Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat pentru Agerpres că bannerul, care are 15 metri lungime și șase metri înălțime, a fost făcut de Primăria Bușteni în semn de mulțumire pentru SIMONA HALEP, care este și cetățean de onoare al orașului prahovean.
Bannerul conține mesajul "Mulțumim SIMONA HALEP", inscripționat cu albastru pe un fond alb, delimitat la jumătate de o bandă în culorile tricolorului.
Acesta a fost amplasat chiar sub Crucea Caraiman, fiind prins pe peretele muntos în corzi speciale de către salvatorii montani din Bușteni.
SIMONA HALEP este cetățean de onoare al orașului Bușteni din luna decembrie a anului trecut, aceasta primind din partea primăriei un teren de 500 de metri pătrați, în baza "Regulamentului privind procedura de acordare a titlului de cetățean de onoare al orașului Bușteni".
Terenul primit de Halep se învecinează cu terenuri primite de alți doi cetățeni de onoare ai orașului, respectiv Alina Dumitru și Ionuț Iftimoae.
Potrivit site-ului oficial al Primăriei Bușteni, printre cei care mai dețin titlul de cetățeni de onoare ai orașului se află și Leonard Doroftei, Lucian Bute, Angela Gheorghiu, Adrian Mutu, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Ana Maria Brânză, Cornelia și Lupu Rednic, Tudor Chirilă și Marcel Pavel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu