SIMONA HALEP - CATHERINE BELLIS, Doha. Românca: Mă simt cam în vârstă

Simona Halep o va întâlni pe Catherine Bellis în sferturile de finală ale turneului WTA de la Doha.

SIMONA HALEP  -  CATHERINE BELLIS. În vârstă de 18 ani, Bellis a venit din calificări. În primul tur a trecut de Dara Kasatkina (7-5, 6-1), în turul secund a eliminat-o pe finalista de la US Open, Madison Keys (2-6, 6-3, 6-0), iar în optimi s-a impus în fața campioanei de anul trecut de la Doha, Karolina Pliskova (7-6, 6-3).

SIMONA HALEP  -  CATHERINE BELLIS. În cariera sa, Bellis a învins două jucătoare clasate în primele 10, pe Radwanska, apoi pe Pliskova, la Doha, care e și deținătoarea titlului și fost lider WTA.

[citeste si]  

SIMONA HALEP  -  CATHERINE BELLIS. "Am văzut-o de câteva ori, însă nici nu m-am antrenat cu ea, nici nu am jucat niciodată. O să fie o nouă provocare, bineînțeles. E tânără, e talentată, joacă foarte bine, e rapidă, așa că va trebui să mă concentrez mai mult pe mine și să îmi fac jocul, ca și astăzi și ca și până acum. Mă simt cam în vârstă când mă gândesc că are doar 18 ani. Nu are nimic de pierdut, așa eram și eu la 18 ani, e mult mai ușor să joci, nu simți presiune atât de mare. Am ajuns la un nivel în care pot contra și eu presiunea și chiar îmi face bine, în anumite momente", a spus Simona pentru Digi Sport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel