Simona Halep, critici pentru România, în presa internațională: Noi nu avem așa ceva | DCNews
Cele mai citite

Simona Halep, critici pentru România, în presa internațională: Noi nu avem așa ceva

Autor: Dan Carp
halep-wimbledon_29732200
Simona Halep FOTO AGERPRES / EPA

Simona Halep a câștigat, sâmbătă, turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce a învins-o în finală pe Serena Williams. Performanța a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât aceasta a venit pe iarbă, o suprafață cu care românii, în general, nu sunt familiarizați.

Într-un interviu acordat Tennis Channel, Simona Halep a explicat că în România nu au existat niciodată terenuri de tenis cu iarbă, tenismenii antrenându-se și jucând, în cea mai mare parte, pe zgură.

"Iubesc iarba acum, am început să o simt bine anul acesta și la acest turneu. E un sentiment extraordinar", a spus Simona Halep, care, ulterior, a fost întrebată de terenurile de tenis cu iarbă din România. Câștigătoarea de la Wimbledon a răspuns: "Nu, nu am avut niciodată terenuri de iarbă în România. La Wimbledon am învățat să joc pe această suprafață. Prima dată în 2007, când am jucat la junioare aici".

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 şi a câştigat turneul de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea titlu de Mare Şlem obţinut de româncă, după cel de la Roland Garros, din 2018.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close