Simona Halep, declarație surprinzătoare cu privire la Australian Open

Foto: Facebook Simona Halep
Foto: Facebook Simona Halep

Simona Halep a participat la o conferință de presă organizată la US Open, unde a făcut o declarație cu privire la participarea sa la Australian Open.

Simona Halep a spus că nu va participa la Open-ul Australiei, dacă autoritățile de acolo vor impune din nou o carantină strictă.

„Dacă va fi din nou impusă o carantină strictă, în opinia mea, nu cred că vor veni prea mulți jucători. Pentru mine, va fi foarte greu să vin dacă știu că pot avea ghinion și în avion pot intra în contact cu o persoană depistată pozitiv. Dacă trebuie să intru în carantină, este prea mult”, a declarat Simona Halep la conferința de presă.

„Am exersat serviciul enorm în pauză, nu mă puteam mișca prea mult din cauza accidentarii la picior. Este un progres pe care mi-l doream de mult, acum pot să câstig puncte mai ușor. Am fost susținută, am auzit încurajări. Este mult mai bine, simți energia publicului pe teren, sper să nu se mai schimbe niciodată. Am fost puțin deprimată, m-am grăbit, am vrut să joc la Wimbledon, nu s-a putut, am învățat lecția, de aceea, dacă simt puțină durere, mă opresc până mă refac, am o vârstă, aproape 30 de ani, e normal să apară astfel de accidentări”, a mai spus Simona Halep.

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la US Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe Camila Giorgi (Italia), cu 6-4, 7-6 (3), luni, la New York.

Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, care anul trecut nu a evoluat la Flushing Meadows, s-a impus după o oră şi 33 de minute. În primul set, cele două jucătoare au mers cu serviciul până la 4-4, când Halep a reuşit să facă break, iar apoi a încheiat setul cu 6-4. În actul secund, fostul lider mondial a reuşit un break mai devreme, la 2-2, a condus cu 4-2 şi 5-3, dar nu a izbutit să încheie conturile, ratând două mingi de meci la 6-5, după care a fost egalată. Halep a făcut diferenţa în tiebreak, impunându-se cu 7-3, după cinci puncte consecutive.

Românca a câştigat şi primul său duel cu Giorgi (29 ani, 36 WTA), în 2015, în turul al treilea la Miami, cu 6-4, 7-5. Halep a încheiat cu 6 aşi şi 3 duble greşeli, având un procentaj de reuşită la primul serviciu de 83%, după ce înainte de tiebreak acesta era de 90%. Simona Halep a avut 14 mingi direct câştigătoare şi 16 erori neprovocate. Giorgi, jucătoare care a cucerit recent titlul la Montreal, a avut 2 aşi, o dublă greşeală, 16 winners şi 30 de erori neforţate.

Halep şi-a asigurat un cec de 115.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe Kristina Kucova (Slovacia), lucky loser care a dispus cu 7-5, 6-1 de americanca Ann Li. Halep şi Kucova (31 ani, 111 WTA) nu s-au întâlnit până acum în circuitul profesionist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel