SIMONA HALEP - WIMBLEDON 2015. Vineri a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal de la Wimbledon 2015, cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, unde vor participa nu mai puțin de șase românce.
SIMONA HALEP - WIMBLEDON 2015. Simona Halep, numărul 3 mondial și a treia favorită pe iarba londoneză, a avut noroc la tragerea la sorți, scăpând de cele mai periculoase rivale ale ei, liderul mondial Serena Williams și rusoaica Maria Sharapova, locul 4 WTA și cap de serie numărul 4, pe care le poate întâlni doar în finală. Chiar și așa însă, sportiva noastră poate da peste adversare extrem de puternice în drumul spre ultimul act al competiției.
SIMONA HALEP - WIMBLEDON 2015. În turul 1 de la Wimbledon 2015, Simona Halep o va întâlni pe Jana Cepelova, din Slovacia, locul 106 WTA. În runda următoare, Simona Halep s-ar putea duela cu o altă româncă, Monica Niculescu, poziția 46 în lume, care trebuie să treacă în manșa inaugurală de Monica Puig, locul 91 WTA.
Iată traseul posibil al Simonei Halep la Wimbledon 2015, conform gsp.ro:
Turul I | Jana Cepelova |
Turul II | Monica Niculescu |
Turul III | Svetlana Kuznetsova |
Optimi | Sabine Lisicki/Timea Bacsinszky |
Sferturi | Caroline Wozniacki/Garbine Muguruza/Angelique Kerber |
Semifinale | Petra Kvitova/Ekaterina Makarova/Eugenie Bouchard |
Finală | Serena Williams/Maria Sharapova |
Cu cine joacă româncele în turul 1:
Alexandra Dulgheru - Kristina Mladenovic |
Irina Begu - Daria Gavrilova |
Simona Halep - Jana Cepelova |
Edina Gallovits - Ursula Radwanska |
Monica Niculescu - Monica Puig |
Andreea Mitu - Olga Govortsova |
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News