Simona Halep, jucătoarea lunii februarie. A reușit și lovitura lunii - Cum au votat fanii

Simona Halep a fost desemnată jucătoarea de tenis a lunii februarie și posesoarea celei mai frumoase lovituri, în urma unor sondaje desfăşurate pe site-ul oficial al WTA.

În lupta pentru titlul de jucătoarea lunii februarie, românca de pe locul 3 WTA a obținut 73 la sută din voturi, iar celelalte două nominalizate, Lucie Safarova şi Andrea Petkovic, au obţinut 15 la sută, respectiv 12 la sută din voturi.

Totodată, Simona Halep a câştigat şi ancheta pentru lovitura lunii februarie, scrie prosport.ro. Un punct câştigat de româncă în meciul cu sportiva cehă Daniel Hantuchova, în cadrul turneului de la Dubai, a fost votat de 47 la sută dintre fani (vezi aici video). Simona Halep a fost urmată în acest clasament de poloneza Agnieszka Radwanska, 42 la sută, de rusoaica Ekaterina Makarova, cu 5 la sută, şi Alize Cornet, 4 la sută.

La 21 februarie, Simona Halep a câştigat al zecelea trofeu din carieră, al doilea de categorie Premier 5, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 7-6 (4), pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17, în finala turneului de la Dubai. În urma acestui succes, românca a revenit pe locul 3 în ierarhia mondială.

Vezi și: Anunț de ultimă oră despre accidentarea Simonei Halep

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel