Simona Halep, jucătoarea lunii iulie. Cum au votat fanii

Simona Halep a fost desemnată jucătoarea de tenis a lunii iulie în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), pentru cele două turnee câștigate, la București, respectiv Montreal.

Halep (24 ani) a ocupat detașat primul loc în ancheta realizată pe site-ul WTA în rândul internauților, cu 84 de procente, fiind urmată de americanca Venus Williams (9%), britanica Johanna Konta (5%) și o altă reprezentantă a SUA, Madison Keys (2%).

Simona Halep a reușit o serie de zece victorii consecutive, câștigând la Montreal, între altele, în fața unor jucătoare de top, precum Svetlana Kuznețova, Angelique Kerber sau Madison Keys, în cursa către al treilea său titlu în acest sezon. De asemenea, ea a jucat și finala de dublu la Montreal, o performanță deosebită pentru ea, având în vedere că joacă rar în această probă.

Românca a urcat pe locul al treilea în ierarhia mondială, confirmând revenirea de formă, după ce coborâse de pe locul al doilea (la începutul anului) pe 7 (mai).

Titlul de jucătoare a lunii a mai revenit anul acesta germancei Angelique Kerber (ianuarie, aprilie), spaniolelor Carla Suarez Navarro (februarie), Garbine Muguruza (mai), belarusei Victoria Azarenka (martie) și americancei Serena Williams (iunie).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel