SIMONA HALEP - MADRID. Românca Simona Halep este din nou în prim-plan pe site-ul WTA, după ce la începutul acestei săptămâni a devansat-o pe Maria Sharapova și a urcat pe locul 2 în clasamentul mondial. În așteptarea primului meci din turneul de la Madrid, Asociația de Tenis Feminin îi face un portret sportivei noastre. Potrivit WTA, trecerea Simonei Halep de la o jucătoare promițătoare la un star al tenisului a început cu un meci jucat în 2013 în capitala Spaniei.
SIMONA HALEP - MADRID. A fost, ani de zile, una dintre cele mai promițătoare jucătoare din circuitul feminin - a dominat la juniori, urcând apoi încet în clasamentul celor mai bune jucătoare din lume. Dar transformarea Simonei Halep a început cu adevărat după un meci la Mutua Madrid, scrie site-ul WTA, citat de digi24.ro. La ediția din 2013, românca a primit un wildcard și a impresionat pe toată lumea, chiar dacă a pierdut meciul cu Lourdes Domingo Lino.
SIMONA HALEP - MADRID. ”Meciul acela a fost incredibil pentru mine”, spune Simona Halep, care adaugă că acela a fost momentul în care și-a dat seama de adevărata sa valoare: ”Atunci, după ce am jucat trei ore, mi-am dat seama că pot să joc la nivel înalt”.
SIMONA HALEP - MADRID. Simona Halep avea, înainte de meciul cu Lourdes Domingo Lino, 53 de victorii și 64 de înfrângeri în circuitul WTA. După acel meci a obținut 115 victorii și a pierdut doar 28 de partide, reușind între timp să câștige 11 turnee, printre care și unul de categorie Premier Mandatory, la Indian Wells.
SIMONA HALEP - MADRID. Simona Halep a vorbit și despre parcursul senzațional pe care l-a avut la Madrid anul trecut, când s-a oprit doar în finală, unde a fost învinsă de Maria Sharapova.
SIMONA HALEP - MADRID. ”Anul trecut am fost foarte încântată să joc în finala unui turneu major, cum este cel de la Madrid! Acel meci mi-a dat multă încredere, chiar dacă l-am pierdut”, a mai declarat Simona Halep.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu