Simona Halep nu va debuta pe terenul central de la Wimbledon, în locul său fiind preferată jucătoarea de pe locul 1 mondial, Iga Swiatek.
”Oh, nu, nu am cerut asta. Știu că au existat unele discuții despre cine ar trebui să deschidă ziua de joc de marți și mă simt foarte privilegiată că m-au ales pe mine. Sunt mulți jucători aici care au câștigat Wimbledon și au avut parte de un mare turneu. Da, este un lucru grozav pentru mine.
Nu mă așteptam la asta pentru că totuși anul trecut am ajuns doar în turul patru și acesta este cel mai bun rezultat al meu aici. Da, mă simt privilegiată și foarte mândră de mine. Sper că va fi un spectacol pentru public”, a declarat Iga Swiatek, în cadrul unei conferințe de presă, înainte de participarea la Wimbledon, conform Digisport.
"Ar trebui să fie Simona Halep. În 2020, turneul a fost anulat de COVID, iar Simona nu a putut juca anul trecut din cauza unei accidentări. Ash Barty a primit această onoare. Cu Ash retrasă, onoarea și privilegiul ar trebui să-i revină Simionei. A câștigat acest statut prin titlul cucerit în 2019", a scris Darren Cahill pe Twitter.
"Cu siguranță, merită să aibă parte de acest moment, chiar dacă ar fi ceva incredibil să o vedem și pe Serena pășind pe teren în prima zi", a scris Kim Clijsters.
"Corect, ar trebui să fie Halep", a transmis şi Andy Roddick.
Evenimentul de Grand Slam va fi privat de punctele oferite în mod obişnuit de către ATP şi de către WTA, ca formă de protest după ce organizatorii britanici au ales să excludă jucătorii din Rusia şi din Belarus din pricina războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina.
Ca urmare a sancţiunilor, de la Wimbledon vor absenta nume importante la masculin, precum Medvedev şi Rublev, iar de la fete, Sabalenka şi Azarenka, dar şi o mulţime de rusoaice din linia a doua, precum Alexandrova sau Pavliucenkova.
Lăsaţi fără orice miză legată de clasament, sportivii se vor lupta pentru munţi de bani. Premiile vor fid mai mari ca niciodată. Campionii de la simplu masculin şi feminin vor primi fiecare câte două milioane de lire sterline. Anul trecut, Novak Djokovic şi Ash Barty au încasat câte 1,7 milioane de lire sterline, după ce au fost încoronaţi campioni în 2021.
La feminin, acolo unde odinioară domina dictatorial Serena Williams („cât timp va juca tenis, Serena va fi favorită”, spunea Simona Halep), prima şansă o deţine Iga Switek.
Poloneza are o serie de succese care sperie concurenţa, primind cota 2.5 la victorie. O urmează o adversară din SUA. Cori Gauff are în minte finala de la Paris şi nu putea lipsi dintre favorite (cota 10). Mult credit primise şi japoneza Naomi Osaka, nipona care a părăsit Roland Garros după primul tur (cota 15). Doar că nipona nu va participa, declarând forfait din pricina unei accidentări. Pe 4 se află Simona Halep, campioana din 2019. Are o cotă egală cu elveţianca Belinda Bencic (18).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu