Simona Halep a învins-o pe Andrea Petkovic cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4 şi România a restabilit egalitatea (1-1) la finalul primei zile a întâlnirii cu Germania, din cadrul barajului de menţinere în Grupa Mondială a Fed Cup.
"Mulţumesc tuturor că aţi venit şi m-aţi susţinut atât de bine. A fost un meci foarte dificil, cu multe emoţii. Mă bucur că am câştigat această partidă, sper ca mâine să fiu şi mai bună", a spus Simona Halep.
Sportiva noastră a avut probleme la talpă, însă a trecut peste dureri şi a obţinut un succes important.
"Talpa mă doare în continuare, dar sunt convinsă că va fi bine. Sigur voi juca şi mâine. Va fi o confruntare dificilă. E o jucătoare de mâna stângă, nu e uşor niciodată să evoluezi împotriva unei astfel de opozante, dar, cu ajutorul vostru, sper să fac o partidă bună", a mai spus Simona Halep.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News