Simona Halep a acordat primul interviu după ce TAS i-a ridicat suspendarea pentru dopaj. Aceasta a vorbit despre cel mai bun moment din viaţa sa, dar şi despre greutăţile pe care le întâmpină un sportiv de-a lungul carierei.
"Când am câştigat Grand Slam, a fost cel mai mare moment din viaţa mea. Am spus mereu că dacă eşti nr 1 fără Grand Slam, nu eşti numărul 1. Pentru mine a fost greu la început, pentru că am devenit numărul 1 fără să câştig Grand Slam-uri, dar au venit după.
Chiar am revenit foarte bine după finala pierdută cu Ostapenko în 2017, unde am condus tot meciul. Am plâns, am suferit vreo 3 luni, dar Darren Cahill mi-a spus că e deosebit modul în care am reacţionat, m-am trezit şi m-am dus la antrenament. Am pierdut finala în Australia, la Australian Open, şi i-am spus lui Darren că îl voi câştiga pe următorul. Şi aşa a fost", a declarat Simona Halep la Antena 3 CNN.
"Este foarte greu, pentru că renunţi la copilărie, perioada de adolescent, foarte multe lucruri. Dar dacă ai pasiune, nu ţi se pare aşa de greu. Pentru mine nu a fost aşa greu, nu a fost un sacrificiu să renunţ la ieşirile cu colegii. Am respectat tenisul. Consideram că dacă pierd vreo noapte, dăunează tenisului. Aşa că nu am făcut-o. Dar trebuie să ai şi susţinere. Eu am avut susţinerea familiei, nu am avut presiune. Nu m-au obligat să mă duc la antrenamente, nu m-au certat dacă am pierdut vreun meci", a mai spus Simona.
Simona Halep a fost declarată în mai multe rânduri cea mai populară tenismenă din circuit.
"Deşi nu sunt prea vorbăreaţă în general, şi nu sunt prea deschisă cu oamenii, cred că ei mă simt. A fost un lucru deosebit să văd că oamenii mă simt aşa cum sunt şi m-au votat, că am fost cea mai populară din tenis. Asta înseamnă ceva!", a mai declarat sportiva.
Citește mai departe pe dcsport.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu