Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de Katerina Siniakova (Cehia) cu 6-3, 4-6, 7-5, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA la Shenzhen (China).
Simona Halep a spus că adversara sa a jucat foarte bine, în timp ce ea nu și-a intrat încă în ritm după o pauză de circa două luni.
"Cred că Siniakova a jucat foarte bine. Este o jucătoare puternică, nu am mai evoluat împotriva ei. A meritat să câștige. Mie nu mi-a mers jocul, dar acest lucru nu este o scuză. (...) Am fost puțin obosită pentru că este abia al doilea meci al anului și nu mi-am intrat în ritm. Vin după o pauză de două luni și este normal să am dificultăți în a juca meciuri", a spus Simona Halep.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News