Simona Halep, replică pentru fosta șefă a FRT: E mai ușor să spui că nu-ți amintești!

Simona Halep foto Agerpres
Simona Halep foto Agerpres

Simona Halep i-a răspuns fostei șefe FRT, Ruxandra Dragomir, după ce aceasta a susținut că a ajutat-o pe campioană când era junioară. 

Simona Halep s-a arătat dezamăgită de modul în care Federația Română de Tenis a tratat-o de-a lungul timpului. FRT nu ar fi sprijinit-o deloc pe tenismenă.

De asemenea, Super Simo afirma că Federația Română de Tenis i-a și interzis accesul la o bază de antrenament pentru că nu s-a putut prezenta la un turneu de Fed Cup. 

Fosta șefă a FRT, Ruxandra Dragomir, a susținut, de cealaltă parte, că a ajutat-o pe Simona Halep când era junioară și că nimic din ce a afirmat aceasta nu e adevărat. 

Halep, reacție după răspunsul Ruxandrei Dragomir 

Simona Halep a declarat, după răspunsul Ruxandrei Dragomir, că „eu cred că e mai ușor să spui că nu-ți amintești decât sa-ți asumi niște treburi. Îmi amintesc perfect acel moment. A fost unul dintre cele mai grele. Acum 10 ani eram doar un copilaș. Mi s-a spus că nu am voie să mă antrenez la CNT pentru că nu am jucat la Fed Cup!”. 

„Am fost convocată la Fed Cup când aveam 16 ani și a fost pentru că am făcut semifinală la Australian Open. Nicio altă junioară nu făcuse nimic la Grand Slam și, oarecum, aveam potențial. De aceea m-a convocat, nu din alt motiv. Arătam că pot face o treabă bună și de aceea am fost convocată!”, a mai spus Super Simo pentru Digi Sport

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel