Simona Halep, șanse uriașe pentru finala de la Stuttgart. Sabalenka vine după un meci epuizant

Facebook Simona Halep
Facebook Simona Halep

Simona Halep o va întâlni în semifinalele turneului de la Stuttgart pe Aryna Sabalenka din Belarus. Românca vine cu avantajul a mai multe ore de odihnă suplimentară. 

Aryna Sabalenka a fost nevoită să joace trei seturi pentru a o învinge pe Anett Kontaveit. Meciul a durat două ore și jumătate, însă se putea încheia mult mai târziu dacă setul decisiv nu era adjudecat cu 6-1 de Aryna Sabalenka. Meciul dintre cele două jucătoare s-a încheiat undeva după miezul nopții după care a urmat și conferința de presă. 

De cealaltă parte, Simona Halep a avut parte de un meci mult mai scurt, astfel că românca și-a putut urmări posibilele adversare. Simona Halep a învins-o pe rusoaica Alexandrova în puțin peste o oră, în două seturi. 

Halep (29 ani, 3 WTA), a doua favorită la Stuttgart, are 3-1 în meciurile directe cu Sabalenka. Belarusa s-a impus în 2020, în sferturi la Adelaide, cu 6-4, 6-2, iar Halep a câştigat în 2018, în sferturi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2, în semifinale la Cincinnati în acelaşi an, cu 6-3, 6-4, şi anul trecut în sferturi la Dubai, cu 3-6, 6-2, 6-2.

Cealaltă semifinală le va opune pe australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial, care a dispus de Karolina Pliskova (Cehia/N.6), cu 2-6, 6-1, 7-5, şi pe ucraineanca Elina Svitolina, a patra favorită, victorioasă în faţa alte cehoaice, Petra Kvitova (cap de serie numărul şapte), cu 6-7 (4), 7-5, 6-2.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel