Simona Halep și Darren Cahill, împreună la Shenzen: Simona este o persoană incredibilă

Simona Halep a anunțat reluarea colaborării cu Darren Cahill, de la începutul anului 2020.

Simona Halep a făcut un anunțul pe 12 septembrie, prin intermediul rețelelor sociale.

"Salutare! Am niște vești extraordinare pe care vreau să vi le împărtășesc. După un an fără el în echipă, sunt fericită să anunț că Darren va reveni lângă mine din sezonul viitor. "D", ultima dată te-am ucis și am de gând să te ucid din nou! Bine ai revenit! Abia aștept să terminăm ce am început! Pe curând!", scria Simonei Halep, în septembrie.

Însă, Darren Cahill va fi alături de Simona Halep la Shenzhen. ”Regina” de la Wimbledon 2019 va participa la Turneul Campioanelor, fiind pe poziția a șasea în clasamentul WTA.

Antrenorul australian a folosit cuvinte superbe atunci când a caracterizat-o pe românca de 28 de ani. "Da, o voi antrena. Cel mai probabil mă voi duce și la Shenzhen luna aceasta pentru a petrece timp cu echipa și pentru a stabili planul pentru presezon și pentru 2020.

În prezent, Simona are o problemă la spate de care se ocupă și vom vedea cum va răspunde la tratamentul pe care-l va primi la București. Sper să fie gata de joc pentru Turneul Campioanelor. Abia aștept noul an, pentru că Simo este nu numai o jucătoare, ci și o persoană incredibilă", a spus Cahill.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel