Simona Halep a ales să nu joace pentru România în Fed Cup împotriva Canadei, în barajul pentru Grupa Mondială. Un articol publicat de gsp.ro arată că românca este singura jucătoare din primele 9 ale lumii care nu a răspuns convocării pentru partidele din Fed Cup.
"Am jucat întotdeauna cu mare drag la Fed Cup, când am putut și când s-a putut. Am fost accidentată și tot am jucat. Anul acesta este imposibil, pentru că programul nu-mi permite. Dacă se juca în Europa, mă duceam cu mare drag. Acum îmi este imposibil să schimb din nou fusul orar. Sunt obosită, vin după o perioadă lungă în America. Să plec iar în Canada şi să mă întorc este foarte, foarte greu", și-a argumentat Simona Halep decizia de a nu juca la Montreal.
Nici Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA, nu a răspuns convocării în echipa de Fed Cup a Spaniei, invocând, la fel ca Simona Halep, starea avansată de oboseală după cele opt turnee jucate în 2015.
Liderul mondial Serena Williams va conduce echipa Statelor Unite în barajul pentru Grupa Mondială, la Brindisi, în Italia. Americanca își pregătește astfel intrarea pe zgură, în circuitul european. Sunt și jucătoare care vor juca în Fed Cup chiar dacă nu o vor face pe zgură. Agnieszka Radwanska (Polonia), Petra Kvitova (Cehia) și Ana Ivanovic (Serbia) au amânat cu o săptămână trecerea la zgură, tocmai ca să joace pentru țările lor, însă sunt avantajate de faptul că meciurile vor avea loc în Europa.
Nici Caroline Wozniacki nu a ezitat să meargă să evolueze pentru Danemarca, cu toate că va întâlni adversare foarte slab clasate în ierarhia mondială. Danezele sunt în a patra grupă valorică și se vor duela cu Algeria și Muntenegru.
Sharapova și Makarova lipsesc din cauza accidentărilor
Deși inițial și-a confirmat prezența la semifinala din Grupa Mondială, contra Germaniei, rusoaica Maria Sharapova a fost nevoită se declare forfait din cauza unei accidentări.
"Era prima dată când puteam evolua în orașul în care am crescut, la Soci. Mi-am schimbat programul tocmai pentru a putea concura, dar din păcate accidentarea la picior mă împiedică să pot juca", a anunțat MaSha. Pe lângă locul 2 mondial, Rusia nu va putea conta nici pe numărul 8 WTA, Ekaterina Makarova, scoasă din joc tot de o accidentare.
Programul jucătoarele din top 10 WTA în Fed Cup:
Meci | Faza competiției | Locație, suprafață | |
1. Serena Williams | Italia-SUA | baraj Grupa Mondială | Brindisi, zgură, afară |
2. Maria Sharapova | accidentată | - | - |
3. Simona Halep | nu joacă împotriva Canadei | - | - |
4. Petra Kvitova | Cehia-Franța | semifinale Grupa Mondială | Ostrava, hard, în sală |
5. Caroline Wozniacki | Danemarca-Norvegia | Grupa III euro-africană | Bellevue (Muntenegru), zgură |
6. Ana Ivanovic | Serbia-Paraguay | play-off Grupa Mondială II | Novi Sad, hard, sală |
7. Eugenie Bouchard | Canada-România | baraj Grupa Mondială | Montreal, hard, sală |
8. Ekaterina Makarova | accidentată | - | - |
9. Agnieszka Radwanska | Polonia-Elveția | baraj Grupa Mondială II | Zielona Gora, hard, sală |
10. Carla Suarez Navarro | nu joacă împotriva Argentinei | - | - |
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu