SIMONA HALEP, US OPEN 2014. Simona Halep ar putea deveni lider mondial în 2014. Românca o va devansa pe Serena Williams dacă va obține mai multe puncte decât americanca în următoarele cinci săptămâni, în turneele de peste Ocean.
SIMONA HALEP, US OPEN 2014. Rocada Williams-Halep nu reprezintă un vis imposibil, în condițiile în care americanca va avea de apărat 3.620 de puncte în această perioadă, în vreme ce românca are de apărat doar 944 de puncte.
SIMONA HALEP, US OPEN 2014. Diferenţa dintre cele două era, vineri, de 2.271 de puncte în clasament, iar calculele prin care se întocmeşte ierarhia WTA o presează pe Serena Williams. Chiar şi în cazul în care Simona Halep câştigă cu 160 de puncte mai puţin decât americanca până la finalul US OPEN 2014, pe 7 septembrie, românca preia conducerea în clasament, scrie prosport.ro.
SIMONA HALEP, US OPEN 2014. Există şi varianta ca Petra Kvitova (Cehia, locul 4 WTA), Agnieszka Radwanska (Polonia, locul 5 WTA) sau Maria Şarapova (Rusia, locul 6 WTA) să urce pe primul loc, însă probabilitatea este foarte mică, mai arată sursa citată. Ar însemna ca atât Halep, cât şi Williams să dezamăgească la turneele din sezonul american, iar una dintre urmăritoare să realizeze performanţe notabile la toate.
Turneele care urmează pentru Simona Halep în America, programate în următoarele cinci săptămâni, şi performanţele pe care le-a reuşit în sezonul precedent:
- Cincinnati (SUA), în perioada 11-17 august
Rezultatul obţinut în 2013: sfert de finală, 6-0, 6-4 pentru Serena Williams
- New Haven (SUA), în perioada 17-23 august
Rezultatul obţinut în 2013: campioană, 6-2, 6-2 în finală cu Petra Kvitova
- US Open (SUA), în perioada 25 august – 7 septembrie
Rezultatul obţinut în 2013: optimi de finală, 6-2, 7-6 pentru Flavia Pennetta
Turneele care urmează pentru Serena Williams în America, programate în următoarele cinci săptămâni, şi performanţele pe care le-a reuşit în sezonul precedent:
- Stanford (SUA), în perioada 28 iulie – 3 august (calificată în semifinale)
Rezultatul obţinut în 2013: nu a participat
- Montreal (Canada), în perioada 4-10 August
Rezultatul obţinut în 2013: campioană, 6-2, 6-0 cu Sorana Cîrstea
- Cincinnati (SUA), în perioada 11-17 august
Rezultatul obţinut în 2013: finală, 2-6, 6-2, 7-6 pentru Victoria Azarenka
- US Open (SUA), în perioada 25 august – 7 septembrie
Rezultatul obţinut în 2013: campioană, 7-5, 6-7, 6-1 cu Victoria Azarenka
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu