Simona Halep US Open 2019 - schimbare de strategie: Nu mai vreau zile libere

Simona Halep. foto: @CincyTennis - twitter
Simona Halep. foto: @CincyTennis - twitter

Simona Halep știe că eliminările premature de la Rogers Cup și Cincinnati sunt din cauza vacanței prelungite pe care și-a luat-o după câștigarea Wimbledon 2019.

Simona Halep a declarat într-o conferință de presă susținută la Cincinnati că nu mai vrea să aibă nicio zi de pauză înainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open.

"Nu mai vreau zile libere. Voi încerca să mă recuperez cât mai repede și după aceea voi continua să muncesc", a anunțat Simona la Cincinnati.

”Adevărul este că după Wimbledon am fost în vacanţă, nu m-am mai antrenat deloc şi aşa am venit la Toronto, unde am avut acele dureri mari la tendonul lui Achile, în special în meciul din sferturi, când am şi abandonat, iar aici nu m-am antrenat aproape de loc. Dar nu mă învinovăţesc pentru asta, caut să iau doar ceea ce e pozitiv şi să merg înainte. Nu ştiu când voi pleca la New York. Deocamdată rămân aici, îmi place aici, să mă antrenez ca lumea”, a mai spus Simona.

US Open începe pe 26 August 2019

După înfrângerea de la Cincinnati,Halep a recunoscut cu superioritatea adversarei, care s-a impus pe merit: “A jucat incredibil şi a fost foarte puternică. Ştiam că acesta este jocul ei, să lovească tare şi repede orice minge şi m-am aşteptat la un start tare de meci. Numai că, deşi acum m-am mişcat mult mai bine decât în primul meci, încă nu sunt la potenţialul meu normal.

Turneul US Open de la New York se va disputa între 26 august și 8 septembrie și va fi transmis în direct pe Eurosport.

Citește și: Principalele favorite continuă competiţia la Cincinnati, din păcate fără Simona Halep

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel