Simona Halep nu va mai apărea pe clasamentul WTA, după ce va atinge limita de zero puncte. Asta şi pentru că nu va avea drept de participare la turneul din Montreal, pe care în 2022 l-a câştigat.
Fosta campioană de la Wimbledon va rata Openul Canadian pentru că încă nu s-a dat verdictul în cazul ei de dopaj. Astfel, când va reveni în circuit, dacă acest lucru se va mai întâmpla, Simona Halep va trebui să adune puncte din turnee ITF sau cu ajutorul unor wild-card-uri, aşa cum va face şi Caroline Wozniacki, sportivă care a anunţat că vrea să revină în competiţie, scriu cei de la Tennis World.
La finalul lunii mai, Halep era conştientă de faptul că ITIA o va face să iasă din clasamentul WTA.
"Încă o dată, sunt devastată. ITIA mi-a amânat încă o dată audierea. Aştept să fiu judecată din octombrie 2022. Am putut arăta în sfârşit, graţie experţilor, că multe dintre suplimentele pe care le foloseam erau contaminate, şi asta a dus la rezultatul pozitiv al testului meu. Am cerut, aşa cum regulile antidoping stipulează, o audiere rapidă. E dreptul meu, scrie în regulament. Din păcate ITIA mi-a amânat audierea de trei ori. Mi-au respins dreptul de a fi judecată de un tribunal independent. Nu mi-au permis să particip la niciun turneu în ultimele 8 luni.
Nici nu mai zic de faptul că am pierdut toate punctele şi locul meu în clasamentul WTA. Nu doar că îmi ucid reputaţia, mă ucid şi pe mine ca jucător profesionist. Nu mai zic de sănătatea mea mentală. Lipsa de respect faţă de reguli manifestată de ITIA cu privire la audierea rapidă pe care aveam dreptul să o am, arată o lipsă de respect faţă de mine. Nu am cuvinte!", spunea Simona Halep într-o declaraţie din mai.
Decizia în cazul Simonei Halep este aşteptată, după ce acum trei săptămâni sportiva a fost audiată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu