Simona Halep, mesaj disperat după ultima decizie luată de ITIA: Sunt devastată, îmi distrug reputația

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Simona Halep a anunțat miercuri seară, pe Instagram, că procesul în cazul de dopaj a fost amânat pentru a treia oară, la cererea Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA).

„Încă o dată, în seara aceasta, sunt devastată. ITIA a amânat încă o dată, pentru a treia oară, audierea cu o lună mai târziu! Aștept să fiu judecată din octombrie anul trecut. În decembrie, am reușit în sfârșit, mulțumită experților, să demonstrez că multe dintre suplimentele pe care le-am folosit au fost contaminate, ceea ce a dus la rezultatul pozitiv.

Am cerut, așa cum impun regulile anti-doping, pentru o audiere rapidă: acesta este dreptul meu, e scris în lege! Din păcate, ITIA mi-a amânat audierea de trei ori, refuzându-mi dreptul de a fi judecată de către un Tribunal Independent și fără a mă lăsa să particip la vreun turneu timp de 8 luni.

Acum știu că am ratat Australian Open și urmează Roland Garros și Wimbledon. Să nu mai spun că mi-am pierdut toate punctele și locul în clasament. Nu doar că îmi distrug reputația, însă fac asta și cu mine ca jucătoare profesionistă și nici măcar nu vorbesc despre consecințele pe care le are asupra sănătății mele mintale.

Nerespectarea regulilor ITIA în ceea ce privește audierea rapidă pe care am dreptul să o am, e lipsită de respect față de mine încât nu mai am cuvinte...

Justiția amânată este dreptatea refuzată. Simona”, a scris Simona Halep pe contul de Instagram.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep)

VEZI ȘI: Ciucă o susține pe Simona Halep și o consideră nevinovată în scandalul dopajului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a declarat că premierul Nicolae Ciucă o susține pe Simona Halep, în contextul în care jucătoarea de tenis a fost acuzată de a doua încălcare a regulamentului antidoping.

'Premierul Nicolae Ciucă a făcut public sprijinul pe care îl acordă Simonei Halep. Domnia sa consideră că Simona Halep este judecată astăzi într-un mod absolut incorect faţă de ceea ce a însemnat Simona Halep şi înseamnă în continuare pentru România. Din punctul domniei sale de vedere, Simona Halep este nevinovată şi este datoria noastră ca cetăţeni români să fim alături de ea. Reprezintă o etapă importantă din istoria tenisului românesc feminin.', a zis Cărbunaru.

'Ne-a oferit fiecăruia dintre noi bucuria succesului pe care l-a obţinut pe terenurile de tenis. Am fost alături de ea atunci când a jucat, a câştigat şi am fost mândrii atunci. Este bine, mai ales în aceste momente complicate pentru ea, să îi fim alături cu toţii', a spus Dan Cărbunaru, întrebat miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, care este poziţia Executivului cu privire la situaţia Simonei Halep.

Dan Cărbunaru a mai zis că 'ar fi nedrept faţă de Simona Halep ca, înaintea vreunui verdict final, să ne grăbim să judecăm ceea ce ce întâmplă în acest context'. 'Aceasta este poziţia pe care premierul şi-a asumat-o public', a concluzionat Dan Cărbunaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel