Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat că Ludovic Orban şi preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să consulte Constituţia înainte să încerce declanşarea alegerilor anticipate.
Publicitate
„Președintele și premierul ar trebui să citească Constituția României, unde scrie foarte clar că nu poate declanșa președintele sau premierul alegeri anticipate. Alegerile anticipate se declanșează într-o altă manieră, aceea în care nu avem Guvern și în 60 de zile, noul Guvern ne pică în Parlament. După aceea, președintele poate dizolva Parlamentul și să declanșeze anticipate. Or, în această situație în care Guvernul e desemnat în funcție, nu pot ei declanșa alegeri anticipate. Și atunci, îi trimtiem la Constituție să citească ce scrie acolo", a declarat liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, vineri, pentru Mediafax.
„Pe de altă parte, e un demers politicianist. Într-o democrație consolidată nu faci alegeri când te avantajează sondajele, îți arată că poți câștiga, ci te interesează stabilitatea țării, care astăzi are un Guvern, de două luni de zile numit în funcție, nu e niciun motiv pentru declanșare, cu excepția situației în care cei de la Guvern și chiar și președintele Iohannis sunt conștienți că sunt profund incapabili pentru a conduce această țară și sunt convinși că până la finalul anului, cu ei la guvernare, vor sta mult mai rău în alegeri, și atunci, se gândesc să le facă acum, când pare că sunt favorizați", a argumentat el.
„Și dacă peste un an de zile sau șase luni, românii vor vota invers, ce facem? Iar anticipate? Am avut alegeri parlamentare acum trei ani jumate. Ele sunt pe patru ani, am avut alegeri europarlamentare în 2019, în care într-adevăr, PNL a câștigat. Nu știm cum vor vota românii la parlamentare, dar chiar și așa, noi nu putem să ne uităm în fiecare săptămână sau lună la fotografia momentului, la ceea ce vrea electoratul și de fiecară dată să facem alegeri pentru că electoratul vrea altceva. Se alege Parlamentul odată la patru ani și din patru-n patru ani, cetățenii pot să-și exprime dorința de a schimba sau continua cu un Guvern. Altfel, haideți să facem alegeri din șase în șase luni, să vedem care e voința populației", a motivat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu