Radu Banciu a vorbit despre simptomul dat de coronavirus care i se pare incredibil.
”Citeam undeva, în spațiul internațional, că persoanele infectate cu coronavirus și-ar putea pierde definitiv simțul mirosului, asta ca și cum boala asta ar acționa așa crescendo, cumva, și după ce ne-a tot amenințat cu diferite moduri în care acționa, de fiecare dată diferit parcă de la o persoană, la alta, de data asta parcă ne pune capac, spunându-ne că în cazul în care contactăm boala și facem o formă măcar ușoară spre medie, atunci s-ar putea să rămânem toată viața fără gust și miros. Mi se pare uluitor!
Imaginați-vă să îți pierzi gustul și mirosul de pe la 10-12 ani sau de la 18 ani. Se spune că devine una dintre formele cele mai evidente de coronavirus, spuneam, măcar într-o formă ușoară spre medie, dacă nu superioară, upgradată ușor, adică medie sau medie spre gravă, severă, catastrofală ș.a.m.d. Cică este mai prezentă în momentul de față pierderea mirosului și a gustului decât, spre exemplu, febra, tusea sau alte simptome pe care le-am tot invocat în această perioadă”, a declarat Radu Banciu, în direct la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News