Sindicaliștii din penitenciare anunță intenția de a bloca activitatea acestora.
Sindicaliştii din penitenciare atrag atenţia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu că poliţiştii de penitenciare vor bloca activitatea închisorilor din cauza lipsei de reacţie a acestuia vizavi de problemele din puşcării, avertizează Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, penitenciarul Vaslui şi penitenciarul Deva sunt primele închisori în care angajaţii vor face exces de zel în îndeplinirea sarcinilor profesionale pentru a bloca activitatea celor două penitenciare la începutul lunii august 2022.
"Birocraţia a atins cote alarmante în penitenciare, iar aplicare întocmai a regulamentelor interne ar bloca activitatea oricărei închisori. Drepturile deţinuţilor nu ar mai putea fi asigurate, iar activităţile cu persoanele condamnate s-ar bloca, inclusiv prezentarea la instanţele de judecată a persoanelor private de libertate ar fi îngreunată", a declarat preşedintele FSANP, Cosmin Dorobanţu.
Sindicatele din penitenciare consideră că dacă ministrul Cătălin Predoiu s-ar implica direct în găsirea unor soluţii la problemele recurente din închisori, relaţia dintre poliţiştii de penitenciare şi conducerea Ministerului Justiţiei s-ar detensiona.
Tensiunile dintre poliţiştii de penitenciare şi ministrul Cătălin Predoiu au apărut pe fondul lipsei de reacţie publică a ministrului justiţiei vizavi de informaţiile apărute în spaţiul public legate de modificarea condiţiilor de pensionare a angajaţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, subliniază FSANP, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu