Şedinţa Consiliului Economic şi Social (CES) în cadrul căreia ar fi trebuit dezbătut proiectul Legii salarizării unitare a fost boicotată de sindicaliştii care ar fi trebuit să participe, astfel că actul normativ nu a putut fi avizat.
Pentru ca lucrările să înceapă trebuie să fie prezenţi minim 24 de membri, câte opt din fiecare parte. Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative din România au decis să nu participe la şedinţa CES, în semn de protest faţă de absenţa unui dialog real şi responsabil între Guvern şi sindicate şi, în mod special, pe tema proiectelor legilor care vor reglementa salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, transmite Agerpres.
Într-o scrisoare deschisă trimisă premierului Emil Boc, Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală "Meridian" menţionează că, în acest fel, protestează faţă de încercarea Guvernului de a forţa promovarea Legii unitare a salarizării care, prin prevederile ei, încalcă Constituţia.
Avizul CES este consultativ, dar niciun act normativ nu poate fi prezentat în Guvern şi apoi în Parlament fără acest aviz.
Citeşte şi:
Executivul a amânat pentru miercuri adoptarea Legii salarizării unitare
Boc: Legea salarizării va fi trimisă în Parlament pe 22 noiembrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu