Sindicaliştii din cercetare-proiectare protestează miercuri în faţa guvernului

sindicalisti cercetare
sindicalisti cercetare

Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România organizează, miercuri, un miting de protest faţă de măsurile adoptate şi propuse de guvern, afirmând că acestea duc la distrugerea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice din România, cu scopul dirijării fondurilor naţionale şi europene către clientela universitară.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei, acţiunea de protest va avea loc în faţa clădirii guvernului, între orele 8.30 - 12.30.

" FSLCPR organizează, în data de 6 iulie, între orele 8.30 - 12.30, în faţa Guvernului României (Piaţa Victoriei), mitingul de protest faţă de măsurile adoptate şi propuse de guvern, prin intermediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), pentru distrugerea cercetării ştiinţifice - dezvoltării tehnologice din România, umilirea cercetătorilor ştiinţifici şi a personalului din cercetare, cu scopul dirijării fondurilor naţionale şi europene către clientela universitară, prin intermediul vechilor şi noilor structuri (a se vedea Ad-Astra şi Alma - Mater)", se menţionează în comunicat. Conform sindicaliştilor, "se va releva minciuna şi dezinformarea practicată de domnii Daniel Funeriu, Dragoş Ciuparu (preşedintele ANCS - n.r.) şi acoliţii ( A. Cabuz - un exemplu), precum şi cum se transferă corupţia din România la Bruxelles".

Totodată, acţiunea de protest decisă în Consiliul Naţional urmăreşte şi conştientizarea opiniei publice privind politica "împotriva interesului naţional şi contrară politicii europene în domeniu, practicată de actualii guvernanţi (în afară de cei numiţi mai sus)". "Vom arăta şi măsurile adoptate de domnul Laszlo Borbely (ministrul mediului - n.r.)", se mai precizează în documentul citat.

Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) a lansat, la sfârşitul lunii mai, o evaluare intermediară a strategiei naţionale şi a planului naţional de cercetare - dezvoltare - inovare 2007-2013. Evaluarea intermediară va furniza prin analize cantitative şi calitative concluzii despre eficacitatea politicilor politice în sfera ştiinţei şi tehnologiei comparativ cu cele europene în domeniu, precum şi măsuri corective necesare şi recomandări pentru implementarea perioadei rămase până în anul 2013. "Evaluarea intermediară reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ale ANCS din acest an. Există un nou mecanism de finanţare bazat pe necesităţi şi încercăm să investim în acele unităţi care sunt mai performante. Prin acest proces de evaluare încercăm să redefinim priorităţile şi să ne concentrăm resursele", a declarat, la lansarea strategiei, preşedintele ANCS, Dragoş Ciuparu.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel