Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere ministrului Educației, Monica Anisie, ca personalul din învățământul preuniversitar să fie vaccinat gratuit.
Publicitate
„În condițiile în care, în prezent, există unități de învățământ în care sunt epidemii de gripă, iar prin bugetul de stat pe 2020 nu s-au asigurat fondurile necesare pentru vaccinarea salariaților din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) vă adresează rugămintea de a face o analiză, la nivel național, a fondurilor necesare pentru asigurarea vaccinării personalului din învățământ împotriva bolilor infecto-contagioase, astfel încât să fie solicitate aceste fonduri la prima rectificare bugetară", se arată în solicitarea către ministrul Educației.
De asemenea, sindicaliștii din FSLI cer și ca Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Sănătății, să elaboreze nomenclatorul bolilor profesionale pentru personalul din învățământ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu