Val Vâlcu a reacţionat pe tema tragediei de la Săpoca, unde un pacient a ucis, cu un stativ lăsat într-un salon, cinci persoane. Jurnalistul a menţionat că trebuie stabilit dacă atacatorul fusese sedat, aşa cum era indicat într-o astfel de situaţie. De asemenea, Val Vâlcu a comparat reacţia sindicaliştilor din sănătate cu reacţia lui Dumitru Coarnă în cazul Caracal.
"Ce înseamnă că personalul era insuficient? Trebuia să fie ca la casele de schimb valutar, un bodyguard pe fiecare salon? Ce putea să facă personalul? Trebuia pus corect diagnosticul şi pacientul sedat. În spitalele de psihiatrie în mică măsură se mai foloseşte cămaşa de forţă, să îl lege pe om de pat, să stea un Iftimoaie la uşă gata să îl pună pe pacient jos dacă face o mişcare. Se foloseşte seringa, se folosesc pastilele. Sunt medicamente moderne, care se foloseau şi acum 30 de ani. Se numeşte contenţie chimică, adică nu prin mijloace mecanice. Trebuie stabilit exact de cât timp era internat pacientul şi dacă a fost tratat corect. Dacă tratamentul era corect, acesta trebuia să doarmă, să fie sedat, aşa cum erau şi alţii sedaţi, care nu au putut să reacţioneze tocmai pentru că erau sedaţi.
Pe de altă parte, trebuie să existe camere de supraveghere în instituţiile psihiatrice pentru că se reclamă deseori abuzuri ale infirmierelor, asistentelor, eventual medicilor, la adresa pacienţilor, deci trebuie să fie camere video tocmai pentru a ne asigura că pacienţii sunt bine trataţi.
În legătură cu neglijenţa legată de stativ, în instituţiile psihiatrice nu există nici furculiţe. La masă se oferă doar linguri, tocmai pentru a nu se înţepa sau a se răni. În cazul de faţă, un stativ lăsat pe hol, uşile batante date de perete... Nu mai spun că într-un spital de psihiatrie există aşa numitele zone fără clanţă, unde uşile se deschid doar cu cod, cu cartelă, etc", a declarat Val Vâlcu la Antena 3.
Sindicaliştii din sănătate au dat vina pe lipsa personalului pentru tragedia de la Săpoca, motiv pentru care Val Vâlcu a adus aminte de declaraţiile lui Dumitru Coarnă după cazul Caracal.
"Sindicaliştii care spun că personalul este insuficient reacţionează fix ca domnul Coarnă, care spunea la Caracal că poliţiştii au acţionat bine, dar nu sunt destui, nu au cauciucurile umflate, nu au benzină, etc. Genul ăsta de scuze vin întotdeauna prea târziu.
Nu îi oprea nimeni pe sindicalişti să zică în urmă cu o săptămână fix lucrul ăsta, că sunt prea puţini, că nu fac faţă. Nu îi oprea nimeni să facă grevă, să facă proteste. Nu o oprea nimeni pe dna manager să închidă spitalul dacă nu avea condiţiile pentru a funcţiona", a concluzionat jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News