Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România, a anunţat că i-a cerut ministrului Marcel Vela demararea unui control în MAI pentru a stopa risipirea banilor.
"Am cerut ministrului să dispună un control pentru a verifica cum se cheltuiesc anumite fonduri operative din această structură pe care noi o slujim în interesul cetăţenilor. Nu vin cu acuze, ci pur şi simplu având în vedere cheltuielile foarte mari generate de anumite zone, Federaţia consideră că pentru binele MAI şi a aparatului poliţienesc, acest control trebuie realizat, pentru că trebuie avută o situaţie obiectivă şi să se dispună măsuri dacă sunt probleme.", a declarat Christian Ciocan în exclusivitate pentru DC NEWS.
"Ştiţi că poliţia este formată din poliţişti care lucrează în diverse structuri, unii la ordine publice, alţii la poliţia judiciară, alţii la diverse structuri ale Parchetului, sau in unitățile de suport și de prevenire a criminalității. Evident, salarizarea nu este unitară. Am ridicat această problemă şi i-am arătat ministrului că nu suntem unii mai poliţişti decât alţii. Din acest punct de vedere, am cerut ca lucrurile să fie reglementate, pentru că ori suntem poliţişti cu toţii şi acţionăm în diverse domenii în funcţie de priceperea noastră şi de pasiune, ori suntem separaţi pe categorii, unii mai poliţişti decât alţii. Acest lucru tot în anii din urmă a fost realizat, sub comanda altor demnitari care s-au perindat pe la conducerea MAI şi cu sprijinul sindicatelor, când unii au primit sporuri peste sporuri, iar alţii nu doar că nu au primit, dar au ajuns să li se şi reducă din anumite drepturi. Toate aceste problematici le decontează ministrul Vela, un om venit de 2 luni de zile şi care trebuie să gestioneze o situaţie care riscă să arunce în aer o stare şi aşa fragilă de spirit a oamenilor.
De aceea, Federaţia a amintit că există pentru a găsi soluţii. Oamenii din România nu mai au încredere în aceste instituţii de forţă pentru că de-a lungul timpului unele au fost de o parte sau de alta a baricadei. Atragem atenţia tuturor că sindicatele au şi drepturi, dar şi obligaţii. Nu ne-am raliat niciunei forme de protest, cu atât mai puţin acelor proteste pe care unii aleg să le facă în zile deosebite pentru minister. Federaţia va recurge la aşa ceva abia în ultimă instanţă, când vom vedea că din rea credinţă demnitarul a greşit grav. Acum nu este cazul. Sunt nişte chestiuni extrem de importante pentru că cheltuielile din MAI sunt foarte mari. Acestea trebuie verificate şi pe anii din urmă şi cerem imperativ ca acolo unde s-au constatat nereguli, să se ia măsuri. Cerem acest lucru şi demnitarului, şi Guvernului. Pentru o poliţie profesionistă care lucrează pentru cetăţean, doar pentru cetăţean!", a conchis Christian Ciocan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu