Sindicaliştii TAROM protestează în aprilie; printre nemulţumiri - lipsa unei grile de salarizare şi personal insuficient

Fotgrafie cu rol ilustrativ
Fotgrafie cu rol ilustrativ

Sindicaliştii TAROM protestează pe toată perioada lunii aprilie nemulţumiţi, printre altele, de lipsa unei grile de salarizare şi de faptul că personalul este insuficient.

Publicitate

"Subscrisul Sindicatul Unit TAROM (SUT) reprezentat prin Narcis Pascu în calitate de Preşedinte, recunoscând situaţia economică prin care trece SC TAROM SA ca urmare a pandemiei Covid 19 şi conflictului din Ucraina, cunoscând prevederile art. 135 alin. (2), Iit.b), care nu limitează şi nu îngrădeşte dreptul angajatorului de a-şi conduce şi administra propria afacere, coroborat şi cu art. 41 din Constituţia României, ţinând cont şi de art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dar şi de actuala perioadă de restructurare şi criză economică prin care trec angajaţii TAROM (creşterea alarmantă a preţurilor la facturile de energie, utilităţi, combustibil cât şi a preţului la alimentele de bază), în conformitate cu art. 8, alin. d) al Statutului Sindicatului Unit TAROM (SUT), protestăm pe toată perioada lunii aprilie", precizează sindicaliştii, potrivit Agerpres.

Aceştia sunt nemulţumiţi de încălcarea drepturilor prevăzute în Acordul SG nr.858/16 februarie 2021, lipsa unei grile de salarizare şi personal insuficient, precum şi "neprimirea unui răspuns la adresa către Ministerul Transporturilor înregistrată MTI nr.7297/22.02.2022".

Totodată, sindicaliştii TAROM precizează că în cadrul operatorului aerian naţional sunt 230 de salariaţi care primesc o remuneraţie egală cu salariul minim pe economie -2.550 lei/brut şi alţi aproximativ 600 de salariaţi care au un salariu negociat de până în 3.500 lei, încasând un venit de sub 3.000 de lei net/lunar.

Printre alte nemulţumiri exprimate se află "creşterea alarmantă a preţurilor la facturile de energie şi utilităţi (facturile la gazul metan au creşteri între 240-600%, iar la curentul electric sunt deja creşteri de peste 90% faţă de anul 2021) cât şi a preţului la alimentele de bază".

Totodată, în document se menţionează "nivelul redus al cheltuielilor cu bugetul de salarii de 11,8% din total cheltuieli comparând cu 74% la alte societăţi cu capital de stat, precum şi "decimarea cu apropiata desfiinţare a activităţii de transport cargo şi poştă a companiei TAROM".

Sindicaliştii menţionează, de asemenea, "decimarea personalului cu licenţă sau certificare din Direcţia Tehnică care asigură mentenanţa în zona Linie Aeronave şi lucrări de Reparaţii aeronave la Hangar, care nu a fost corect remunerat şi care a preferat plecarea voluntară sau prin demisie către alţi operatori aerieni din piaţă, lucru care pune în pericol siguranţa zborului".

Sindicaliştii menţionează şi "decimarea" personalului care lucrează în IT şi nedezvoltarea acestei componente care ar trebui să aducă creşteri ale vânzărilor on-line a biletelor de avion, precum şi neplata la un nivel superior a salariaţilor care performează în zona de Quality şi care, prin activitatea lor, menţin la un nivel superior calitatea activităţilor operaţionale.

Printre alte nemulţumiri se regăseşte şi faptul că bugetul de cheltuieli salariale nu a fost majorat cu 35%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel