Federația Sindicatelor din Administrația Naționala a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că, în intervalul marți - joi, ministrul Justiției Ana Birchall se va întâlni la Sibiu cu directorii din penitenciare. Tema de discuție este stadiul actual privind îndeplinirea măsurilor stabilite de planul CEDO.
„În perioada 10 – 12 septembrie 2019 Ana Birchall se întâlnește, în sfârșit, cu directorii de penitenciare. De ce? Ca să afle care sunt problemele din penitenciare. Ceea ce nu-i rău. Singura problemă e că avem deja experiența unei lungi serii de promisiuni nerespectate. Ne păstrăm, deci, aceleași rezerve în ceea ce privește rezolvarea acestor probleme”, au transmis reprezentanții FSANP, într-un comunicat de presă remis, marți, Mediafax.
Sursa citată mai spune că „pe agenda de lucru, pe lângă obișnuitele ode discrete, stadiul actual privind îndeplinirea măsurilor stabilite în Planul CEDO (e.g. investiţii şi reparaţii curente; restanţe raportat la termenele prevăzute pentru anul 2018; aspecte problematice, identificate la nivel sistemic, pe linie de investiţii, precum şi propuneri/demersuri concrete de remediere, etc.) şi măsuri urgente de accelerare a implementării”.
Discuțiile de marți se vor desfășura în intervalul orar 15.00 – 18.30 și vor viza stadiul actual privind îndeplinirea măsurilor stabilite în planul CEDO, precum și analiza activităţii de achiziţii din unităţi şi susţinerea personalului din acest sector de către directorii de unităţi (e.g. identificare personal din alte compartimente; participarea la cursuri de expert achiziţii; stabilitatea acestora pe funcţie; limitarea mişcărilor de personal dinspre acest sector de activitate spre alte sectoare etc.).
„Elemente de relevanţă privind proiectele cu finanţare externă în curs de derulare (e.g. fonduri norvegiene, Banca de Dezvoltare) dar și alte aspecte problematice şi proopuneri formulate de directorii de penitenciare”, potrivit sursei menționate.
Miercuri, întâlnirea se va desfășura între orele 9.00 - 18.00 și vor fi discuții despre „cultura organizaţională, optimizarea comunicării interne şi rolul activ al directorului şi altor factori de conducere în optimizarea climatului de muncă (e.g. responsabilizarea directorilor, managementul participativ, exemplul personal, proiectul Strategiei de comul1lcare – internă și externă – pentru sistemul penitenciar)”, se transmite comunicatul de presă.
Printre teme se numără și priorităţi pe linia asigurării asistenţei medicale, educationale, psihologice şi sociale a persoanelor private de libertate ( strategia naţională de reintegrare socială; prioritizarea demersurilor de alfabetizare, instruire şcolară, a programelor de diminuare a agresivităţii şi a celor destinate agresorilor sexuali, etc.).
Un alt subiect vizează situaţia privind elaborarea proiectelor de acte normative subsecvente Legii nr. 145/2019 (calendarul elaborării celor 41 proiecte de acte normative; consultarea unităţilor şi încurajarea formulării de propuneri privind proiectele deja elaborate şi trimise spre consultare; constituirea unui grup de lucru pentru analiza acestora la nivel de unitate; propunerea de decalare a sesiunii de analiză a cererilor de schimbare şi mutare, după aprobarea noilor proiecte de acte normative etc.).
„Analiză privind oportunitatea ocupării posturilor de personal contractual şi estimarea impactului finaciar al acestora. Analiza situaţiei privind gestionarea proceselor în care Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate sunt palte (contencios, procese cu sindicate, personal, alte părţi). Recomandări sistemice”, mai arată comunicatul FSANP.
Vor fi analizate principalele aspecte problematice produse la nivel de unităţi (e.g. evadări, părăsiri puncte de lucru etc). Cauze şi măsuri. Măsuri pe linie operativă, raportat la contracararea ultrajelor şi agresiunilor asupra poliţiştilor de penitenciare, precum şi propuneri de optimizare a activităţii grupelor operative. Propuneri de profilare a unităţilor penitenciare pentru echilibrarea efectivelor şi optimizarea distribuţi ei persoanelor custodiate la nivel național.
Nu în ultimul rând va fi analizată situaţia privind orele suplimentare, demersuri de optimizare a managementului local al resurselor pentru încadrarea în plafonul financiar de 3%. Aspecte de relevanţă privind constituirea şi funcţiona ea Comisiilor de disciplină (consultarea organizaţiilor sindicale, etc.). În final vor fi discutate alte aspecte problematice şi și propuneri formulate de către directorii de penitenciare, conchide sursa amintită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu