Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) a criticat miercuri propunerile prezentate de preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel pe fondul crizei datoriilor şi a deplâns respingerea de către aceştia a euroobligaţiunilor şi a întăririi Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF), semnalează Efe.
Potrivit sindicatelor, ideile lansate de Paris şi Berlin 'trimit semnale greşite', iar opoziţia faţă de cele două probleme menţionate face ca 'speculaţiile financiare să continue în următoarele zile şi săptămâni'.
'Pieţelor nu le place datoria publică, dar le este şi mai mult teamă de colapsul economic care ar urma când guvernele, într-o încercare zadarnică de a adera la regula deficitului zero, ar începe să taie cheltuielile în mijlocul unei recesiuni', a semnalat CES într-un comunicat.
Pentru sindicatele din UE, 'guvernanţa economică poate funcţiona numai dacă se ocupă de asemenea de cerere şi de politicile de investiţii'.
Sindicatele şi-au exprimat totuşi satisfacţia faţă de acordul franco-german privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare, subliniind că este necesar să se garanteze ca 'sarcinile să fie împărţite în mod echitabil'.
sursa: Agerpres
Citeşte şi:
Merkel şi Sarkozy vor taxă pe tranzacţiile financiare şi un guvern al zonei euro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News