Sindicatele feroviare, decizie privind acțiunile de protest

Trenuri - gara - CFR
Trenuri - gara - CFR

Sindicatele feroviare suspendă pichetările programate în fața Guvernului și a Ministerului Transporturilor, după întâlnirea de marți cu ministrul Transporturilor Răzvan Cuc și directorii generali ai celor trei companii feroviare de stat, anunță un comunicat al sindicatelor.

În urma întâlnirii s-a hotărît să se organizeze mai multe întâlniri cu factorii decidenti din România, pe problemele sistemului feroviar.Vor avea loc întâlniri cu ministrul finanțelor, cu premierul României și o serie de alte întrevederi care se vor stabili ulterior, în funcție de necesități, pentru rezolvarea problemelor feroviare ridicate, precizează documentul, transmite Mediafax.

În consecință, se suspendă pichetările feroviare din datele de 18, 19, 25 și 26 septembrie 2019 din fata Guvernului României și pichetarile feroviare din 23 si 24 septembrie 2019 din fata Ministerului Transporturilor, urmând ca după derularea întâlnirilor sus menționate, în funcție de rezultatele acestora, să se decidă asupra oportunității de a organiza, în continuare, proteste, spun liderii de sindicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel