Într-un apel al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate se arată că românii nu mai pot suporta batjocura, umilința și cinismul unei găști de impostori, nesimțiți și agramați și cheamă populația la a se dezice, constituţional şi democratic, de puterea dementă care ne-a îngenunchiat speranţa.
Dragi camarazi,
de orice grad aţi fi, oriunde vă veţi fi aflând în rostul militar al României,
România s-a trezit! Până mai ieri, păream o Ţară cu venele tăiate, cu respiraţia lăsată exclusiv în voia unor netrebnici fără de scrupule, cu privirea ancorată de vârful pantofilor pe care-i purtăm. România s-a trezit! România nu a mai putut răbda batjocura, umilinţa şi cinismul la care, sub comanda dementă a turbatului din capul statului, o gaşcă periculoasă de impostori, derbedei, lichele, borfaşi, hoţi, nesimţiţi şi agramaţi, ne-a devertebralizat puterea şi dreptul natural de a trece dintr-o zi într-alta. România s-a trezit!
Ce s-a întâmplat în şi cu Armata României în anii supremei comenzi a descreieratului, ştim cu toţii, deopotrivă:
- Sfidând, în chip ticălos, trecutul din care venim, prezentul pe care îl îndurăm şi viitorul de-aproape, pe care nu ştim dacă îl mai apucăm sau nu, terfelitorii demnităţii şi conştiinţei noastre naţionale au declanşat împotriva Armatei României cea mai perfidă dintre prigoanele posibile – decredibilizarea condiţiei militare naţionale în conştiinţa afectivă a societăţii româneşti, o societate căreia îi aparţinem, slujind-o, şi a cărei devenire ne datorează fratern salvgardarea din confruntarea cu posibilitatea repetabilă a prăbuşirii sau, chiar, a pierii istorice;
- Negura mocirloasă a relaţiilor întronate în instituţia de căpătâi a Oştirii, consecinţele absolutismului alienant, prelungit spasmodic în împlinirea antiumană a conducătorului unic, bubele, viciile şi puroiul acestor ani de restrişte şi împilare istorică, au caracatiţat organismul militar românesc, metastaziindu-i interdependenţele, altitudinea morală şi curajul libertăţii instituţionale;
- Dintr-o instituţie generatoare activ de speranţă şi curaj social, Armata României, demoralizată până la alienare, batjocorită până la disperare, umilită până dincolo de marginile firii, dezarticulată relaţional, persecutată moral, deposedată cu brutalitate de drepturile, dar şi de obligaţiile sale constituţionale, pulverizată şi distrusă psihic, a ajuns o instituţie care trăieşte din mila arogantă a bandei de jefuitori aflaţi la cârma Ţării;
- Printr-o conducere absolut discreţionară, descreieratul de pe spinarea statului a întronat în etajele superioare ale instituţiei, cu consecinţe epidemice în întreaga Armată, o atmosferă confuză, incompatibilă performanţelor decente, încurajând laborios delaţiunea, incompetenţa, neîncrederea şi rumoarea, promovând cu obstinaţie laşitatea, alienarea societală a instituţiei militare, slugărnicia nevertebrată faţă de propria-i persoană, degradarea maximă a relaţiilor interumane, decăderea profesională, intoleranţa faţă de valori şi, mai mult, faţă de tot ceea ce însemnă, din perspectiva împlinirii umane, personalitate.
Dragi camarazi,
România s-a trezit! S-a trezit prin bătrânii condamnaţi oficial la moarte de un regim delirant... prin copiii care doar îndrăznesc să îşi viseze copilăria... prin intelectualii care nu mai suportă ca Ţara să fie ocârmuită de golani şi agramaţi... prin studenţii care au înţeles că România curge şi prin venele lor... prin muncitorii deposedaţi brutal de dreptul natural de a munci... prin ţăranii care ştiu că sunt purtători de obidă, de cale dreaptă şi de veşnicie... prin fraţii noştri alungaţi din vatra largă a Ţării, spre a-şi împlini în surghiun aşteptarea unei vieţi mai bune... prin semenii noştri care flămânzesc neştiuţi de nimeni între asfaltul crud al străzii şi Cerul îndurător a toate...
România s-a trezit! Nu putem sta deoparte, nu putem rămâne în urma Ei! Trebuie să ne trezim şi noi! Cei care au aservit condiţia profundă a instituţiei militare naţionale descreieratului din capul statului şi clicii sale penale, vor plăti! Acum, în faţa neîntinată şi tăcută a conştiinţei noastre, precum Cerul mult prea îndurătoare a tot şi a toate, se află, în chip onest, o singură cale care dă valoare condiţiei şi aspiraţiilor noastre naţionale – să ne dezicem cu toţii, deopotrivă, constituţional şi democratic, de puterea dementă care ne-a îngenunchiat speranţa, ne-a paralizat aşteptările, ne-a ostracizat valorile, ne-a amanetat viitorul!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Colonel (r) Costinel Petrache
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News