Tot mai multe persoane trecute peste 30 de ani sunt diagnosticate cu o afecțiune caracteristică persoanelor care lucrează mult la calculator, respectiv sindromul de tunel carpian.
Diagnosticul sindromului de tunel carpian se afirmă clinic, pe baza acuzelor de furnicături și amorțeală în degete, asociind durere a mâinii ce poate urca pânâ la cot sau umăr, suferința apărând deseori noaptea.
Vizita la medic trebuie făcută dacă aceasta apare constant, timp de câteva luni, la aceeaşi mână. „Unul din semnele care arată că boala se agravează sunt durerile nocturne. În momentul în care facem flexia pumnului în timpul somnului, ăsta e un semn de gravitate", spune dr. Mihai Râșcu, medic ortoped, citează Digi 24.
Dacă se amână prezentarea la medic în cazul în care apar astfel de simptome, persoanele afectate pot ajunge chiar să scape lucruirle din mână.
„În fazele avansate ale bolii, când nervul este afectat, atunci şi musculatura...apare o hipotrofie, o slăbire a musculaturii mâinii şi poate să ducă inclusiv la scăderea capacităţii de apucare a obiectelor, la scăderea capacităţii forţei musculare", avertizează dr. Mihai Râșcu, precizând că, în multe cazuri, medicii recomandă efectuarea unei intervenții chirurgicale, perioada de recuperarea fiind mai lungă sau mai scurtă în funcție de cât timp a fost nervul afectat.
Tehnica neurofiziologică ce permite diferențierea sindromului de tunel carpian față de alte afectări nervoase este electromiografia.
Deși factorii profesionali cauzează o astfel de afecțiune, precum mișcări repetitive cu mâinile, menținerea prelunigită a unor posturi cu mâna pe mouse, sprijinind încheietura pumnului pe o suprafață dură, sindromul de tunel carpian este frecvent asociat altor afecțiuni ca diabet zaharat, hipotiroidism, amiloidoză, boală renală, poliartrită reumatoidă, alcoolism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu