Sindromul intestinului iritabil, asociat cu anxietatea și depresia

FOTO: Freepik @sompong_tom
FOTO: Freepik @sompong_tom

Sindromul intestinului iritabil (SII) a fost asociat cu sănătatea mintală. Specialiștii sugerează efectuarea investigațiilor pacienților cu SII pentru tulburări psihiatrice comune.

Este cunoscută axa dintre intestin și creier, precum și cea dintre sănătatea intestinală și cea a creierului, de altfel, intestinul fiind considerat al doilea creier al omului.

Există corelații genetice notabile între sindromul intestinului iritabil și tulburările de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea, depresia, boala bipolară și schizofrenia, arată un nou studiu.

Cercetătorii de la Universitatea din Oslo și de la Universitatea din Bergen din Norvegia, precum și de la Universitatea din California, SUA, spun că descoperirile lor aruncă mai multă lumină asupra relației complexe dintre creierul nostru și intestinele noastre și ar putea deschide mai multe posibilități pentru tratamentul sindromului intestinului iritabil.

Ce spune studiul

La acest studiu au fost analizate datele a 53.400 de persoane cu sindromul intestinului iritabil și 433.201 de persoane de control, căutându-se loci de risc genomic - locații specifice în cadrul secvențelor de ADN în care genele pot sugera o anumită problemă de sănătate.

Astfel, cu trăsături poligenice, sindromul intestinului iritabil și sănătatea mintală sunt puternic influențate de o varietate de gene. În acest caz, s-a constatat că o serie dintre ele sunt comune. 

Cercetătorii au identificat 70 de loci unici în care variantele genice indică riscul de sindrom intestinului iritabil, 7 dintre aceleași gene fiind asociate și cu tulburarea de anxietate generalizată, 35 cu depresia majoră, 27 cu tulburarea bipolară și 15 cu schizofrenia.

”Acest lucru ne extinde înțelegerea geneticii sindromului intestinului iritabil și a relației dintre sindromului intestinului iritabil și bolile gastroenterologice și psihiatrice”, spune Markos Tesfaye, cercetător postdoctoral la Institutul de Medicină Clinică de la Universitatea din Oslo, scrie Science Alert.

Un alt studiu, recent publicat în Irish Journal of Medical Science, a constatat o legătură puternică între sindromul de intestin iritabil și un risc crescut de anxietate, depresie și comportament suicidar.

Constatările au sugerat că furnizorii de servicii medicale ar trebui realizeze în mod regulat screening-ul pacienților cu sindromul de colon iritabil pentru tulburări psihiatrice comune.

Citește și: Cum poți reduce riscul unui deces prematur. Activități banale cu beneficii uriașe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel