Rama al X-lea, suveranul Thailandei, care s-a căsătorit în luna mai, i-a prezentat-o soţiei sale pe noua lui concubină, Sineenat Wongvajirapakdi, o fostă asistentă medicală din armata thailandeză, relatează ediţia online a cotidianului spaniol ABC.
Potrivit publicaţiei spaniole, aproape că nu se încheiase luna de miere petrecută alături de cea de-a patra soţie, când regele Maha Vajiralongkorn a decis să apeleze la o tradiţie monarhică nerespectată de un secol, aceea de a-şi lua o concubină. Recuperând astfel o mai veche tradiţie a monarhiei thailandeze, Maha Vajiralongkorn, care şi-a luat numele de Rama al X-lea după ce a urcat pe tron, a adus-o la curte pe Sineenat Wongvajirapakdi.
La ceremonia de prezentare a participat şi soţia sa, Suthida Tidjai, o fostă însoţitoare de bord a companiei Thai Airways, în vârstă de 40 de ani. Regele thailandez, în vârstă de 67 de ani, i-a acordat lui Sineenat titlul de 'concubină oficială', la doar două luni după căsătoria lui cu Suthida Tidjai. În luna mai, regele a luat-o oficial în căsătorie pe Suthida Tidjai, care i-a fost amantă timp de mulţi ani şi care deţinea funcţia de şef al serviciului de pază al monarhului.
Potrivit presei spaniole, regelui Rama al X-lea îi plac femeile cu caractere puternice, având în vedere că şi concubina sa are legătură cu domeniul militar. La fel ca monarhul thailandez, concubina Sineenat, vârstă de 34 de ani, iubeşte aventura şi armele. În imaginile publicate pe site-ul Palatului regal, blocat temporar din cauza numărului uriaş de accesări, Sineenat Wongvajirapakdi apare îmbrăcată în uniformă militară în timp ce pilotează un avion şi pregătită să sară cu paraşuta însoţită de rege, care deţine şi rangul de mareşal al Aviaţiei thailandeze. Într-o altă imagine, care se apropie de universul monden, noua concubină poartă un costum tradiţional thailandez şi este aşezată la picioarele regelui, aflat pe tron.
Într-o altă fotografie, Sineenat Wongvajirapakdi este din nou îmbrăcată într-un costum de camuflaj, la comanda unui elicopter. Ea a urmat cursurile unei Şcoli pentru Asistente Medicale Militare, apoi a petrecut o perioadă în misiuni în junglă, pe durata cărora a învăţat să piloteze vehicule aeriene. Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun a urcat pe tron la sfârşitul lunii mai 2019, după ce fusese proclamat rege în urma morţii tatălui său, Bhumibol, venerat de întreaga ţară, în 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu