Îndrăgitul personaj Kevin McCallister, interpretat de Macaulay Culkin, va putea fi urmărit și anul acesta.
Cum nu se poate decembrie fără „Singur acasă”, și anul acesta va fi difuzată cea mai îndrăgită comedie de Crăciun. Celebra ecranizare a revenit în grila Pro TV, însă de această dată filmul îndrăgit de milioane de oameni nu va mai fi difuzat în prima parte a lunii decembrie, ci la jumătatea lunii.
Așadar, prima parte din seria „Singur acasă” va putea fi urmărită pe 17 decembrie, de la ora 20:00, iar partea a doua va fi pe micile ecrane pe 24 decembrie, tot de la ora 20:00.
„Singur acasă 2 – Pierdut în New York" este unul dintre cele mai iubite filme de Crăciun din istoria cinematografiei. Comedia a fost lansată în anul 1992 și continuă și acum să strângă milioane de telespectatori în fața micilor ecrane. Filmul este regizat de către Chris Columbus și este al doilea film din seria de filme Singur acasă.
Ei bine, Donald Trump a apărut într-o scurtă secvență din acest film. Fostul președinte al SUA a primit un rol pentru că deținea Hotelul în care au avut loc filmările. Condiția pusă de Donald Trump pentru a permite accesul echipei de producție a fost aceea de a-l lăsa și pe el să apară în film.
În plus, specialiștii în filme au observat că în seria "Singur Acasă" predomină două culori: verde și roșu, culori specifice Crăciunului de altfel.
Un alt detaliu pe care mulți nu-l știu este că fratele real al actorului Macaulay Culkin, Kieran Culkin, a jucat și el în film, în rolul lui Fuller. În film Kieran Culkin era vărul lui Kevin McCallister, iar în "Singur Acasă 2", Fuller a fost văzut îmbrăcat în aceeași haină pe care a purtat-o Kevin în primul film.
În ceea ce-i privește pe hoți, în cel de-al doilea film se poate observa că pe mâna lui Harry apare semnul arsurii din primul film, atunci când a atins clanța ușii.
În primul film "Singur acasă", Daniel Jacob Stern, interpretul hoțului Marv, a jucat această scenă cu niște picioare false.
În „Singur Acasă 2", adresa de pe bagajul lui Peter Mcallister este chiar cea la care se afla casa în care s-a filmat.
Nu în ultimul rând, filmul „Angels With Filthy Souls", care rulează la televizor în câteva scene din "Singur Acasă", a fost creat doar pentru această peliculă și nu există în realitate pentru public.
Irina Margareta Nistor, critic de film, a explicat pentru DC NEWS de ce românii continuă să se uite la SIngur Acasă în număr foarte mare an de an.
"It's a Wonderful Life, al lui Frank Capra, este pe primul loc în topul meu al filmelor de Crăciun. Filmul face 75 de ani anul acesta. Pe locul doi ar fi Miracolul De Pe Strada 13, cu Natalie Wood, dar pe Moş Crăciun l-aş lua pe cel din remake, adică pe Richard Attenborough. Pe locul al treilea ar fi un desen animat de la Disney, după Poveste de Crăciun a lui Dickens. Sigur, avem şi Love Actually, şi Nopţi Albe la Seattle.
Home Alone nu intră în topul meu niciodată, dar într-adevăr toată lumea e în continuare fascinată. M-a surprins faptul că lumea ţine minte inclusiv cum îl cheamă pe puşti, chiar şi după 30 de ani. Cred că este un sindrom domnul Goe, un fel de domnul Goe american, şi de asta funcţionează aşa de bine. Dar eu voi prefera mereu nespresso nechezolului. Pentru mine, nespresso este filmul lui Frank Capra, în timp ce nechezolul este Home Alone. Nu cred (n.r că va veni ziua în care lumea nu se va mai uita). A rămas în memorie, e ca atunci când în copilărie mama arde mâncarea, iar adultul spune că mâncarea mamei e mai bună decât a soţiei, pentru că era arsă. Cu asta au deschis mulţi ochii după revoluţie. E o tradiţie, dar una nefericită. Un fel de Crăciun pe cartelă, aşa. Dar de ce nu putem avea un Crăciun minunat?", a spus Irina Nistor pentru DC NEWS. Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News