EXCLUSIV  Singur de Ziua Îndrăgostiților. Cum să treci cu bine de Valentine's day - Sfaturile unui psiholog

Psihologul Nora Neghină explică, în exclusivitate pentru DC News, cât de afectate sunt persoanele singure de Valentine's day și ce ar trebui să facă pentru a se simți mai bine. 

Nora Neghină, psiholog, psihoterapeut, parte din echipa "Pagina de Psihologie", vine cu sfaturi prețioase pentru persoanele singure, ca să facă mai ușor față presiunii de Ziua Îndrăgostiților. 

Pentru cei singuri, fiecare sărbătoare vine cu un soi de tristețe. Cu atât mai mult, de Ziua Îndrăgostiților, celibatarii s-ar putea simți mai singuri decât de obicei și chiar să resimtă o oarecare presiune. 

Care sunt gândurile cu care se pot confrunta cei singuri de Valentine's day


”Primele gânduri care apar, cu siguranță, și pe care le numim automate, sunt  cele din sfera singurătății: ”Sunt singur(ă)!”, ”Nu am pe nimeni!”, ”Nu am cu cine sărbători!” ”Nu am ce să sărbătoresc!”, ”Nu am ce face!”. 

Aceste gânduri pot avea la bază ceea ce, în psihologie, numim schema de defectivitate – gânduri de tipul ”sunt ... [prost/urât(ă)/rău/nepriceput(ă), și orice altă caracteristică negativă] și de aceea nimeni nu mă iubește/nu mă vrea”, sau pot fi gânduri de tipul comparației negative ”dacă aș fi mai... [caracteristici pozitive], atunci m-ar iubi/plăcea”. Aceste tipuri de gânduri de obicei atrag o emoție de tristețe, deznădejde, demotivare, și ne fac să ne închidem în noi, să ne izolăm (și mai mult) de ceilalți, să ne conservăm (puținul) de energie pe care îl avem. Mai pot fi și gânduri din domeniul nedreptății: ”De ce mi se întâmplă mie?”, ”Uite, X și Y, au un partener(ă) și nici nu sunt așa interesanți... frumoși... deștepți...”, ”Fostul/fosta s-a despărțit de mine, pentru că e ... [caracteristică negativă]”, altfel spus îl învinovățesc pe celălalt și nu îmi asum niciun fel de responsabilitate sau contribuție. În aceste cazuri, apare adesea emoția de furie, care ne împinge către o acțiune, ne luptăm (metaforic ... sau nu). De multe ori în aceste situații ne poziționăm în postura de victimă. Aceste credințe sau gânduri sunt alimentate de modele culturale – ”o femeie singură sau un bărbat singur, nu e ok, înseamnă că e ceva în neregulă...” sau de reguli de viață – ”ca să fii fericit ai nevoie de un partener care să te iubească, să aibă o situație financiară bună, să..., să...”, ”asta e menirea noastră pe pământ, să învățăm, să avem un job, și să întemeiem o familie...”. Fie că este o situație temporară (sunt între 2 relații), fie că este o alegere de viață (nu îmi doresc o relație), deoarece nu se încadrează în normă, persoanele singure ajung să resimtă presiunea sau ostracizarea grupului social, sau a părții din grupul social care se conformează”, a explicat psihologul Nora Neghină pentru DC News. 


Sfaturi practice pentru cei singuri


„Primul sfat ar fi de a încerca să nu lase gândurile de mai sus să se rostogolească și să se transforme într-o avalanșă, să pună stop ruminațiilor. Putem face acest lucru, prin căutarea dovezilor concrete – ”chiar sunt singur(ă)? Da, poate că nu am o relație romantică, dar am prieteni/prietene, am frați/surori/am colegi, fac parte dintr-o comunitate? Cu cine aș putea să-mi petrec această zi?” Cu siguranță în cercurile sociale mai există cel puțin o persoană care nu are planuri de sărbători. Apoi, ”Chiar nu am ce sărbători?” Sunt multe lucruri din viața unui om care merită celebrate – o reușită profesională, sau în perioada aceasta cu sesiuni de examene, putem celebra o notă de care suntem mulțumiți, sau o schimbare de comportamente disfuncționale, pur și simplu o zi însorită, sau venirea primăverii sau faptul că azi nu mă doare nimic! Cine spune că azi se sărbătorește doar relația romantică? Este până la urmă o zi ca oricare alta, în care atașăm semnificația pe care o dorim. Poate fi ziua în care sărbătoresc purtatul perechii mele de pantofi (sau pantaloni, sau fustă) preferate! Poate fi ziua în care sărbătoresc o relație de prietenie de ani de zile! La fel de bine cum poate fi ziua în care sărbătoresc uitatul la serialul meu preferat! Până la urmă, dacă tot vorbim de semnificații, știți care a fost la bază rațiunea pentru care a apărut Valentine's Day? Este una pur mercantilă – de-a lungul anilor, s-a constatat că luna februarie este pentru comercianți luna cu cele mai slabe încasări din tot anul, deoarece vine după Crăciun când lumea a cheltuit mult și nu mai are resurse financiare, sau nu mai continuă inerția/entuziasmul anului nou. Astfel că a fost nevoie de promovarea unui eveniment cu suficient de mare impact care să îi facă pe oameni să cumpere cadouri și să iasă la restaurant/bar, etc... Și ce altceva vinde mai bine decât iubirea și sexul?

În definitiv, fie că suntem în cuplu sau nu, putem să stăm bine mersi acasă și să refuzăm să ”sărbătorim”! Dacă totuși simțim să mai contribuim la încasările comercianților, există evenimente organizate pentru persoanele „single” fix de ziua Îndrăgostiților, tocmai pentru a contracara ”discriminarea”... sau pentru a crește și mai mult încasările”, a mai explicat psihoterapeutul. 


Cum să îți găsești jumătatea în perioada pandemiei

Traversăm și o perioadă cu multe limitări sociale, într-o eră în care oricum era dificil să îți găsești jumătatea. Celor singuri le-a fost mai dificil să-și găsească un partener și multe relații s-au destrămat. 

Pe de altă parte, online-ul capătă tot mai multă popularitate. 

Ultimii doi ani ne-au împins tot mai mult către lumea tehnologiei. Aplicațiile de dating și rețelele de socializare au căpătat tot mai multă popularitate. Cu toate astea, oamenii sunt tot mai singuri, relațiile sunt tot mai rare și divorțurile tot mai frecvente. Care este explicația?


„Cu siguranță, aplicațiile de dating ajută pentru a ne ”amăgi” că nu suntem singuri sau că ne vom găsi ”fericirea”. Este un instrument util pentru a începe să cunoaștem oameni noi, sau să ne lărgim cercul social. Dar dacă ne punem punctual speranțele în ceva exterior nouă, chiar dacă pe moment s-ar putea să ne aducă o stare de bine, ea nu va fi de durată. Cunoaștem cu siguranță persoane în jurul nostru care și-au cunoscut actualul partener sau actualul/a soț/soție pe Tinder. Și știm din povestea lor doar atât, cum s-au cunoscut, astfel că ne gândim că doar pentru că au fost amândoi la locul potrivit s-a întâmplat magia, miracolul și, iată ce norocoși au fost că s-au găsit. Restul a venit de la sine! Nimic mai greșit... în realitate, nu avem detalii despre cum a evoluat relația lor (după întâlnirea inițială), care au fost obstacolele pe care le-au avut de depășit, cum le-au depășit împreună, ce din personalitatea fiecăruia a contribuit la construirea unui spațiu relațional și care a dus la luarea unui angajament unul față de altul? Este același miraj pe care rețelele de dating îl perpetuează, ca basmele care se încheie cu ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”... Astfel sperăm să ni se întâmple și nouă această magie... Dar ”magia” de fapt nu se întâmplă acolo, ci după, în fiecare interacțiune pe care o avem cu persoana respectivă. 

Dacă nu acordăm importanță acelor momente, succesiunea de întâlniri cu potențiali ”Feți-frumoși” și ”Ilene Cosânzene” ne va destabiliza și mai mult, căci nu vom avea criterii de departajare. Primul pas este să ne uităm la ce este în interiorul nostru, care sunt calitățile mele, cele pe care le prețuiesc eu, ce fel de oameni ar aprecia aceste calități, unde există deja acei oameni și cărora pot să le ofer din darurile mele ca om. Sentimentul de singurătate, sau lipsa de sens, nu va putea fi umplut(ă) de un necunoscut sau de cerințele altcuiva care nu prețuiește ceea ce am eu de oferit. Singurătatea, nu înseamnă că nu am fizic pe cineva lângă mine, ci că simt că ceea ce am eu de oferit nu interesează pe nimeni sau nu contează. Astfel că e important să încep eu prin a ”mă deschide” către cei din jur pentru a putea ajunge la împărtășiri mutuale. Apoi, este important să conștientizăm că este nevoie să repetăm procesul moment de moment, zi de zi, căci altfel efectele benefice vor dispărea rapid, și ne vom regăsi în același impas”, a mai explicat psihologul.  


Mirajul rețelelor sociale

Mirajul online-ului, al perfecțiunii pe care poate o vedem în online, poate să ne creeze false așteptări asupra genului de partener pe care îl dorim? Sau, pe de altă parte, să ne știrbească stima de sine și să ne facă să credem că nu suntem îndeajuns de buni pentru un anumit tip de parteneri? 

„Nu există Feți-Frumoși, Albe-ca-Zăpada, Cenușărese sau Supermeni! Frumusețea oamenilor este dată de imperfecțiunile lor și de modul în care ”se luptă” cu ele, adică de mecanismele pe care le adoptă pentru a le depăși sau a le face față. Brenee Brown spunea în celebrul ei TedTalk despre imperfecțiune că ”nu iubim pe cineva pentru că este perfect, ci îl iubim în ciuda faptului că nu este”. Iar acel cineva poate fi partenerul, dar e important să fim și noi. Atâta timp cât nu voi ajunge să-mi iubesc imperfecțiunile, nimeni altcineva nu a va putea face în locul meu. Abia după ce am reușit acest lucru, voi putea să iubesc, să fiu înțelegător cu imperfecțiunile celuilalt”, spune Nora Neghină. 


Semnele că un partener NU este potrivit


Disperarea unora de a nu-și găsi jumătatea îi poate împinge spre alegeri greșite, parteneri nepotriviți, relații sortite eșecului. Care ar fi „stegulețele roșii” (red flags) că un partener e nepotrivit?


„Primul pas, ar fi să fim cât de poate de sinceri cu noi și să răspundem la întrebarea: Sunt eu pregătit(ă) pentru o relație serioasă? De multe ori ne grăbim să ne îndrăgostim, și o facem doar pentru că vrem o relație. Nu e nimic rău în a ne dori acest lucru, însă s-ar putea să nu fie momentul potrivit. Cu cât suntem într-un moment de vulnerabilitate cu atât vom fi mai predispuși la alegeri greșite sau pentru motivele greșite. Există multe situații de viață, în care atenția noastră ar fi bine să se îndrepte spre altceva decât găsirea unui partener, și în care poate fi mai benefic pentru noi să fim singuri. Dacă răspunsul la întrebarea de mai sus este ”Nu” pot alege, fie relații așa zis ”utilitare” în care să nu investesc, fie să nu fiu într-o relație. N-ar trebui să intrăm în relații noi, atunci când suntem într-o perioadă de vulnerabilitate.

Dacă totuși răspunsul la întrebarea de mai sus este ”Da”, e important să ne stabilim câteva criterii de selecție: simt că pot comunica sincer cu celălalt și că și el/ea se deschide sincer față de mine?; ne amuzăm/râdem împreună?; avem atât interese comune, cât și hobbiuri personale?; sunt dispus(ă) la compromisuri? Care? Este și celălalt la fel de dispus?;  sunt disponibil(ă) emoțional? Știind că o relație de lungă durată presupune adaptabilitate și ”creșterea” copilului interior al celuilalt?; și orice alte criterii pe care fiecare le simte importante. Din perspectiva aceasta, alegerea unui partener este a doua cea mai mare provocare, după cea de a fii părinte, și solicită resurse emoționale foarte mari. Pentru un ghid de ”bună purtare” recomand cu drag, cartea Cum să-ți alegi partenerul de Susan Quilliam de la Editura Vellant. Este o resursă de aur pentru sfaturi practice (de tipul cât timp să aștepți după încheierea unei relații până să te arunci în alta?) precum și sfaturi emoționale”, arată specialistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel