O fâșie fermecătoare de pământ ce plutește pe Marea Egee, care pare că se unește cu un sat tradițional, acesta este Ammouliani.
Satul este practic singura insulă locuită din golful Muntelui Athos, situat în nordul Macedoniei în apropierea peninsulei Halkidiki la aproximatix 120 km de Salonic. O mare únică etalând toată gama de culori, de la albastru deschis la verde închis, atât de curată și limpede, încât poți vedea prin ea, dar și insula în sine este únică, cu plajele sale de nisip din cel mai fin, cu mici crânguri luxuriante de pini, chiparoși și măslini, brodate protector cu cactuși cu frumoasele sale hoteluri, campinguri primitoare și nu în ultimul rând tavernele-i ispititoare.
"Așadar, pornim în infotrip-ul nostru cu gândul de a descoperi această zonă necunoscută mie. Ammouliani fiind situat, geografic vorbind, în preajma Sfantului Munte si privind impunătoarea sa piramidă, este ușor să treci cu vederea faptul că te afli într-o zonă deosebită, acolo unde în urmă cu aproximativ 2400 de ani, in 384 I.Hr., s-a născut Aristotel.
Ammouliani arată ca un paradis, cu dealuri joase, culturi de măslini și plajele minunate acoperite cu nisip în apropierea apelor cristaline. Activitatea celor aproximativ 600 de oameni aflați pe insulă se rezumă la pescuit și turism, poate de aceea în sezon este vizitată de zeci mii de turiști. În ceea ce privește structurile de cazare turistică acestea se apgradează permanent deja existând hoteluri de diferite categorii, taverne cât vezi cu ochii, cantine, beach-baruri și bineînțeles campinguri. Eu am să mă rezum la doua dintre ele:
Hotel Sunrise – situat pe vârful unui deal, într-o zonă magnifică cu priveliște incredibilă ce îți așterne în cale Golful Muntelui Athos. Hotelul dispune de 46 de camere cu o ambianță plăcută, baie proprie, telefon, TV, A/C, room service, uscător de păr, wi-fi și frigider, iar balcoanele cu o priveliste unică spre marea care te cheamă cu sunetul ei minunat și o imagine din care nu lipsește silueta, pierdută într-o ceață diafană a maiestosului munte Athos. În grădina hotelului, cu florile frumos colorate și parfumate, poți să savurezi liniștit cafeaua de dimineață sau micul dejun .
Aașezat pe malul mării, Hotelul Ammouliani te așteaptă cu 25 de camere și 5 apartamente de lux, toate având balcon cu o vedere superbă asupra golfului, A/C, Tv, telefon, uscător de păr, wi-fi, frigider, room-service, etc. Spațiul hotelului este complet renovat combinând simplitatea cu luxul. Te poți bucura de facilitați moderne de Spa sau de gimnastică.
Am ieșit să ne plimbam în minunatul sat-turistic cu străzile lui în pantă, iata-ne ajunși pe platoul central acolo unde se afla Biserica Sf. Nicolae – micul lăcaș ortodox, frumos valorificat printr-o catapeteasmă pictată de călugării de la Athos, icoane de mare valoare ale Sfinților Nicolae și Dumitru, iar în plus biserica păstrează moaștele mai multor sfinți, Muzeu Local cu cele trei camere ale sale, aici găsești și poți admira costume populare, țesături, vase de cupru și ceramică, fotografii foarte vechi, dar și câteva piese de mobilier specifice zonei. Inclusiv planul și arhitectura casei sunt parte integrantă din muzeu. Intrarea este liberă.
Continuăm plimbarea în zona comercială a satului turistic, unde în funcție de preferințe poti să savurezi un gyros sau cel mai proaspăt pește. De asemenea, poți să servești un vin bun, un ouzo, sau tsipuro, așa ca să ne menţinem în îmbietorul registru local. Rețete tradiționale sunt la ele acasă.
Ammouliani dispune de 23 de plaje încântătoare, multe țarmurind intim golfuri mici, aici toate fiind apropiate, insula se întinde pe aproximativ 5 km, amintesc aici doar câteva dintre ele: Agios Geogios, Alikes, Porto Agio, Drenia, sau Karagatisa.
Insula este recomandată pentru cupluri și familii. Este foarte safe și poți petrece aici un timp de calitate, de relaxare, cu plaje foarte bune, mâncare foarte bună și întotdeauna proaspătă, cazare impecabilă. Vei găsi de toate pe insulă: și liniște, și petrecere. E un loc pentru vacanțe de vis si multe excursii opționale.
Vă recomand Croaziera spre Muntele Athos cu vasul Capitan Fotis – o excursie de aproximativ 5 ore și vă garantez că vor fi de neuitat. Dacă veti pleca din Ammouliani vasul va staționa aproximatv 30- 40 de minute în portul din Ouranopolis, timp suficient să faceţi mici cumpărături și sa vizitați micul orașel care nu are mai mult de 1000 de locuitori ce locuiesc sub umbra turnului impresionant al lui Prosforio. Ouranopolis este ultimul loc de popas pe care vizitatorul l-a avut inainte de a trece granița cu Muntele Athos. Orașul a fost fondat în anul 315 I.Hr. de către Alexachos fiul lui Antiparos și fratele lui Kassandros.
Majoritatea turiștilor vizitează faimoasa Mânăstire Zygou, situată la 2 km distanță, de Ouranopoli ceea ce este într-adevăr o experiență care nu trebuie să fie ratată. Prima referinta al numelui Zygou este făcut într-un document din 942, în care nu este specificat dacă acest nume se referă la o locație, o mănăstire sau o așezare. Vechea mănăstire athonită, a fost fondată la începutul secolului al X-lea, distrusă chiar înainte de 1198. Potrivit datelor, se pare că este una dintre cele mai vechi instituții monahale de pe peninsula Athos. A fost descoperită printr-o excavare din 1984.
Poți opta deasemenea pentru o croazieră în jurul insulei alegând vaporașul Eirinikos cu podea de sticlă, un vas luxos unde petrecerile se tin la mare artă, iar gazdele te vor primi cu un vin spunmant sau o cafea grecească. Vei vedea și Insula Măgarilor, faimoasă pentru plaja Drenia unde se țin cele mai nebune petreceri din zonă și bineânteles că te vei putea bucura de 2 ore de relaxare, așa cum am facut și noi.
[citeste si]
Cel mai important loc istoric din Halkidiki, este vechea Stagira, situat langă localitatea Olympiada, fiind cunoscută mai ales pentru locul de nastere al lui Aristotel, marele filosof grec si profesor al lui Alexandru cel Mare. Turul durează până la 3 ore de mers pe jos pe zonă litorală, este un "must". Al 2-lea mare obiectiv turistic din zonă este - Parcul Aristotel. Acesta este situat la o altitudine de cca 500 m, în satul istoric Stagira. Este important sa-l vizitaţi nu numai pentru un punct de belvedere deosebit de unde puteți să fotografiați Golful Ierissos, dar și pentru instruméntele interesante și interactive pe care le găsiți aici. Sunt instrumente experimentale ce operează după regulile fizicii menționate de Aristotel.
Destinaţia turístică se adresează în mare parte familiilor cu copii, aceasta fiind un loc deosebit de linistit unde poti petrece o vacanță de neuitat alături de cei dragi la mirifica Mare Egee. O mare únică etalând toată gama de culori, de la albastru deschis la verde închis, atât de curată și limpede, încât poți vedea prin ea, dar și insula în sine este únică, cu plajele sale de nisip din cel mai fin, cu mici crânguri luxuriante de pini, chiparoși și măslini, brodate protector cu cactuși cu frumoasele sale hoteluri, campinguri primitoare și nu în ultimul rând tavernele-i ispititoare", notează Florin Albu, Doctor travel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News