„Singurul” lucru neterminat lăsat de Ciolacu

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Premierul Marcel Ciolacu, a vorbit despre singurul lucru pe care l-a lăsat neterminat. Acesta a promis că după ce se lasă de politică, o să-l termine. 

„După cum bine știți, la doctorat am fost exmatriculat. Îmi doresc foarte mult, este singurul lucru neterminat din viața mea. După ce mă las de politică, vă promit că o să termin și doctoratul.”, a spus Marcel Ciolacu. 

VEZI ȘI:  Istoricul mașinilor lui Ciolacu 

Premierul desemnat, Marcel Ciolacu, a povestit ce mașini a condus, înainte să renunțe la automobilul personal, în urmă cu mai mulți ani.

„Eu nu am mașină personală de cinci sau șase ani. Am condus și Volkswagen, am condus și Opel, după ce s-a născut băiatul le-am vândut pe toate. Erau cumpărate de la un second-hand din Germania, le-am adus personal pentru că am avut un frate care s-a dus acolo la muncă cu familia”, a declarat noul premier, imediat după încheierea votului de investire, în fața reporterilor.

„Cred că va trebui, cu adevărat, să stăm într-o zi mai relaxată, cu dumneavoastră, pentru a prezenta toată viața mea în detaliu, astfel încât să nu mai circule minciuni. Ce vă pot spune foarte clar - n-am furat niciodată și n-am fost chemat vreodată la DNA. Am avut plângeri și am primit aceste clasări și cred că o să mai primesc, dar nu am făcut ceva de care să îmi fie rușine”, a continuat premierul desemnat al României.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, joi, cererea de acordare a încrederii pentru programul şi lista Guvernului propus de premierul desemnat Marcel Ciolacu.

Premierul desemnat Marcel Ciolacu a mai declarat, joi, că speră să se ridice la nivelul aşteptărilor românilor din funcţia de şef al Executivului şi a mulţumit parlamentarilor pentru votul de încredere acordat programului de guvernare şi listei de miniştri pe care le-a propus.

'Aş dori să mulţumesc celor care m-au votat, atât din PSD, cât şi din PNL, cei de la grupul minorităţilor şi alţi colegi din Parlament. Sper că i-am convins astăzi. Aş dori să mulţumesc şi celor care nu m-au votat, este un exerciţiu democratic. Aş dori, celor care aţi rămas, să vă mulţumesc în mod special. O să încerc să mă ridic la nivelul aşteptărilor, atât ale dumneavoastră, cât şi ale românilor, în următoarea perioadă de un an şi şase luni. Sper să îndeplinim împreună cât mai multe reforme şi din promisiunile sociale pe care le-am făcut astăzi de la această tribună. Nu pot realiza acest lucru fără susţinerea dumneavoastră', a declarat Marcel Ciolacu, de la tribuna Parlamentului. ... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel