Singurul PNL-ist care ar putea vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Facebook Florin Citu
Facebook Florin Citu

Sorin Grindeanu, Răzvan Dumitrescu și Bogdan Chirieac au vorbit despre moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu și despre singurul PNL-ist care ar putea vota în favoarea ei.

„Probabil că, în acest moment, sunt mulți parlamentari PNL care-și dau seama că acest guvern a eșuat”, a spus Sorin Grindeanu, în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3, miercuri seară.

„Vă bazați pe conflictul din interiorul PNL care urmează să fie tranșat la congres sau vă bazați pe conflictul dintre PNL și USR?”, a întrebat moderatorul Dumitrescu. „Ne bazăm în primul rând pe o bună credință a multora dintre ei”, a răspuns Grindeanu. „Eu cred că este cazul să funcționeze [buna credință]. Știți, dincolo de discursuri și așa mai departe, este evident ce s-a întâmplat în aceste șase luni”, a adăugat politicianul, cu referire la primele luni de mandat ale guvernului Cîțu.

Care este PNL-istul care votează pentru moțiune?

„Dați-mi un nume din PNL care credeți că ar vota moțiunea”, a mai spus Dumitrescu. Analistul politic Bogdan Chirieac, invitat în cadrul aceleiași emisiuni, l-a nominalizat pe Ludovic Orban, spre amuzamentul celorlalți participanți la discuție.

„Ar putea să facă o surpriză Ludovic Orban să voteze această moțiune de cenzură. Îl vedeam acum două sau trei zile pe premierul Cîțu, în paranteză fiind spus de o aroganță incredibilă în atitudine, în tot ceea ce spune”, a mai fost de părere Sorin Grindeanu. „Are rezultate”, a completat Chirieac.

„[Are rezultate] extraordinare, fantastice, după cum este titlul moțiunii. Îl vedeam cum ne-a spus că a dus vaccinarea în lanul de lavandă. A făcut o declarație de acest gen”, a mai spus politicianul PSD. „Din Normandia”, a adăugat Bogdan Chirieac. Răspunsul lui Grindeanu a fost: „Nu știu de unde. Poate că ar fi cazul ca domnul Orban să-l trimită de veghe în lanul de lavandă pe acest premier care, doar dacă luăm ultimele declarații, pare total rupt de realitate”.

Puterea de cumpărare a crescut doar pentru unii

„Cum poți să spui în urmă cu două zile că puterea de cumpărare a românilor a crescut? Când cu toții vedem, zi de zi, ceea ce se întâmplă”, a continuat fostul premier. „Poate puterea de cumpărare a unor români a crescut”, a spus și Dumitrescu. „Sigur, a clientelei politice satisfăcute prin PNRR”, a completat Grindeanu.

„Nu cred că vor vota. Vor folosi vechea tactică a PNL, «prezent, nu votez», să nu scape cineva vreo bilă”, a zis și Chirieac despre moțiunea de cenzură. „Ar fi păcat pentru România”, a conchis Grindeanu.

VEZI ȘI: EXCLUSIV  Moțiunea de cenzură. Avantajul lui Cîțu în lupta cu Orban pentru șefia PNL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel