EXCLUSIV  Singurul regret al lui Mihai Leu. ”A însemnat sfârșitul carierei mele de boxer”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află ce declarații a făcut fostul pugilist Mihai Leu.

Mihai Leu a făcut performanţă pentru România atât în ringul de box, cât şi pe circuitul de raliu. Trecerea de la mănuşi şi şort la volan şi combinezon nu a fost, însă, una facilă, ci mai degrabă forţată de împrejurări. 

În 1997, Mihai Leu cucerea titlul mondial la categoria semimijlocie la box, titlu pe care l-a şi apărat apoi, înainte de a-şi încheia cariera pugilistică. Ulterior, Mihai Leu a trecut la automobilism sportiv, însă spune că i-ar fi plăcut să mai boxeze câţiva ani. 

”Eu, în timpul meciului în care am devenit campion mondial, am avut o problemă. Mi s-a rupt tendonul care ţine bicepsul la braţul stâng. După meci am fost operat, dar am reînceput antrenamentele mult mai repede decât mi-a recomandat doctorul, şi asta s-a văzut. După ce mi-am apărat titlul mondial, am fost din nou operat, după care am reînceput antrenamentele, dar nu mai aveam forţă în braţul stâng absolut deloc”, a declarat Mihai Leu.

Citește în continuare pe DC Sport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel