O femeie din Rusia s-a aruncat pe fereastră împreună cu cei doi copii ai săi.
După cazul șocant din Timișoara, acolo unde o mamă s-a aruncat de pe un bloc cu 10 etaje alături de cei doi copii ai săi, unul de 3 ani, celălalt de 6 ani (Vezi AICI știrea), tragedia, parcă trasă la indigo, se repetă în Rusia. O mamă s-a aruncat cu cei doi copii ai săi pe fereastră.
Anchetatorii ruși investighează circumstanțele morții unei femei și a doi copii mici ale căror cadavre au fost găsite în apropierea unei clădiri cu mai multe etaje din Volgograd, transmite serviciul de presă al departamentului regional al Comitetului de Investigații al Rusiei, scrie Interfax.
"Pe 29 iunie, seara, organele de drept au primit un mesaj despre descoperirea cadavrului unei femei de 32 de ani și a doi copii mici în apropierea casei de-a lungul străzii Istoricheskaya, 140, districtul Dzerzhinsky, Volgograd.", se arată într-un comunicat al autorităților.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru omor. La fața locului lucrează în prezent anchetatorii. Sunt stabilite toate împrejurările incidentului și deși nu este exclusă nicio ipoteză, deocamdată totul pare a fi o sinucidere. Potrivit autorității regionale de sănătate, o ambulanță care a sosit la locul tragediei a înregistrat decesul a doi copii și a unei femei. Deocamdată nu există date despre vârstele exacte ale celor doi copii.
Femeia din Timișoara care s-a aruncat de pe un bloc cu 10 etaje, împreună cu copiii ei, un băiat de 3 ani şi o fată de 6 ani, era o tânără de 33 de ani, frumoasă și care părea fericită, din pozele pe care le postase anterior pe rețelele de socializare. Ea urma să se recăsătorească cu tatăl copiilor ei de care divorţase în urmă cu mai multă vreme, potrivit ȘtirileProTv.ro.
Tatăl celor doi copii de 3 şi 6 ani se află în Austria, acolo unde muncește. Bărbatul urma să se recăsătorească cu mama copiilor săi, actele fiind depuse la Primăria Timişoara în data de 19 aprilie. Cei doi divorţaseră în urmă cu mai multă vreme, iar femeia a încercat să îşi refacă viaţa alături de un alt bărbat, însă, după un timp, ar fi decis să se recăsătorească cu tatăl copiilor ei.
Femeia locuia cu copiii pe strada Văliug din Timișoara. În această dimineață ea ar fi plecat cu ei la grădiniță însă s-a oprit la blocul de pe bulevardul Dâmbovița unde a urcat pe acoperiș. Femeia s-a aruncat apoi în gol împreună cu micuții.
Se pare că înainte de a se arunca în gol de pe un bloc cu zece etaje cu cei doi copii ai ei, tânăra mamă a interacționat cu o femeie care locuia în imobil, scrie wowbiz.ro. Locatara imobilului spune că a văzut-o pe femeie de pe geam, cu câteva minute înainte de tragedie. Mama celor doi copii ar fi văzut-o pe aceasta la fereastra apartamentului său și ar fi rugat-o să-i deschidă ușa de la intrarea în bloc. Tânăra mamă a mințit-o pe femeie că și-a uitat cartela, iar locatara a întrebat-o unde se duce, moment în care aceasta i-a explicat că merge la un etaj de sus, iar după aceea a avut loc întreaga tragedie.
Tragedia de la Timișoara a șocat întreaga Românie. În cursul zilei au apărut mai multe imagini surprinse în preajma blocului în care s-a petrecut totul. Pe fotografiile surprinse de jurnaliști se poate observa o jucărie, chiar lângă trupul neînsuflețit al băiețelului de trei ani, aceea pe care copilul a ținut-o în mână când a căzut în gol. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News