În urmă cu o lună, doctorițele Iulia Maria Mihai și Camelia Săndulescu au fost arestate pentru că ar fi primit împreuna peste 700 de șpăgi în schimbul acordării de pensii și concedii mediale pe perioade lungi de timp.
Până la acest moment, procurorii au audiat sute de pacienți, mulți dintre ei precizând că era o practică obișnuită să se prezinte la cele doua doctorițe de la Casa de Pensii cu o mică atenție, dacă doreau să obțină documentele de care aveau nevoie.
Impactul emoțional a fost, pentru unii dintre bătrâni, foarte puternic, după ce au fost puși în postura de a da declarații în fața anchetatorilor. Dovadă este faptul că în mai puțin de o lună, două femei care au trecut prin birourile procurorilor DNA au ales să-și pună capăt zilelor, de teama să nu ajungă la închisoare sub acuzația de dare de mită.
Prima dintre victime a fost o localnică de 57 de ani din Pitești, pensionată pe caz de boală, pe care întâlnirea cu procurorii a traumatizat-o profund. De asemenea, la câteva zile, o altă pensionară audiată în același dosar s-a aruncat de pe un baraj în apele Argeșului și a murit înecată, scrie AMFMS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News