Procurorii germani au declarat miercuri că au dispus arestarea unui cetăţean german, de 33 de ani, sub suspiciunea de spionaj în beneficiul serviciului de informaţii iordanian.
Potrivit unui comunicat al biroului procurorului federal, bărbatul avea ordin din partea agenţilor iordanieni să culeagă informaţii despre presupuşi extremişti care se adunau la moscheea Hildesheim.
În martie 2017, autorităţile landului german Saxonia Inferioară, unde se află moscheea Hildesheim a închis acest lăcaş de cult islamic, existând suspiciuni că imamii de aici recrutau combatanţi pentru gruparea jihadistă Statul Islamic.
Cetăţeanul german - arestat marţi - este acuzat că a furnizat informaţii Iordaniei despre mai multe persoane care plănuiau să plece din Germania în Siria pentru a lupta de partea Statului Islamic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News