Sir Graham Watson: Erdogan să învețe să respecte libertatea de exprimare

Graham Watson
Graham Watson

Sir Graham Watson, lider al Alianței Liberalilor și Democraților din Europa, îi atrage atenția premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, că trebuie să respecte dreptul cetățenilor săi la libera exprimare, în contextul conflictelor dintre manifestanți și forțele guvernamentale, care au ajuns în ziua a cincea, scrie Today's Zaman.

”Ceea ce miercuri a început ca un protest pașnic la scară mică pentru un parc din Istanbul s-a transformat acum în cele mai violente manifestații cunoscute de Turcia în ultimii ani. Regret profund că s-a folosit violența, iar premierul Erdogan trebuie să se obișnuiască cu ideea că oamenii nu sunt mulțumiți să-și exprime libera alegere doar o dată la patru ani, la urnele de vot”, a spus englezul.

”Libertatea de exprimare este o fundație esențială a unei societăți democrate. Legile autoritariste și mass-media cenzurată reprezintă un dezastru pentru societate, nu rețelele sociale, care au rolul lor în dreptul cetățenilor la libera exprimare”, a mai declarat liderul ALDE.

Turcia se confruntă de cinci zile cu proteste anti-guvernamentale, începute când un grup de manifestanți s-au opus distrugerii parcului Gezi, din Istanbul, și transformarea lui într-un centru comercial. Au fost înregistrate două decese până în prezent, ambele din rândul protestatarilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel