Copilul înecat în Siret a fost găsit la jumătate de kilometru d elocul în care a dispărut. Este a doilea caz de înec în apele Siretului în numai două săptămâni.
Trupul copilului de 10 ani, care a dispărut joi în apele râul Siret, pe raza orașului sucevean Liteni, a fost recuperat de scafandri, au anunțat, vineri, reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, scrie Agerpres.
Potrivit acestor, corpul copilului a fost identificat și recuperat la o distanță de aproape o jumătate de kilometru în aval față de locul unde au fost găsite hainele acestuia, pe mal.
Căutările copilului au început joi, însă au fost întrerupte pe timpul nopții și au fost reluate vineri dimineață.
Alături de scafandrii din Suceava la căutări au participat și angajați ai ISU din Botoșani și Neamț.
Un adolescent în vârstă de 15 ani dispărut în apele Siretului, în zona Hanu Conachi din județul Galați, a fost găsit după 10 zile, la aproape 15 kilometru distanță de locul unde se dusese să se scalde.
La căutarea acestuia au participat echipaje specializate de pompieri din cadrul ISU Galați, alături de scafandri din cadrul ISU Brăila, dar și un elicopter SMURD care a survolat cursul Siretului.
”Este important ca gălăţenii să conștientizeze riscul pe care şi-l asumă dacă se scaldă în locuri neamenajate, unde există avertismentul Scăldatul interzis”, a transmis cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați, citat de presa locală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu